Administratie

Nicolae Robu îl provoacă pe Călin Dobra cu un schimb. Clădirile de la Cioca pentru terenul aflat vizavi de Hotel Timişoara

Primarul Nicolae Robu susţine că a avut o revelaţie, chiar în timpul unei conferinţe de presă, propunând un schimb pentru rezolvarea chestiunii de la Cioca. Astfel, el a anunţat că e dispus să cedeze clădirile de la aeroport, iar Primăria să primească de la CJ Timiş, terenul situat vizavi de Hotel Timişoara, acolo unde primarul promite o parcare cu zece etaje. Acest schimb a fost propus însă, chiar astăzi de liderii USR Timiş.

Primarul Nicolae Robu a declarat, din nou, într-o conferinţă de presă, că nu este de acord cu solicitarea lui Călin Dobra privind cedarea către Consiliul Judeţean a clădirilor de la Aeroportul Cioca. Amintim că acolo terenul e al CJT, iar clădirile aferente ale Primăriei Timişoara. Robu a menţionat că cei din CJT, spre deosebire de el, nu se pricep ce să facă cu terenurile şi imobilele pe care le au.în proprietate sau administrare.

În timp însă ce critica CJ Timiş şi se lăuda pe el, Robu a avut o iluminare sau a mimat acest lucru.

„Mi-a venit o idee! Putem face un troc. Nu m-am gândit până acum. Domnule Dobra, vă propun un schimb! Noi vă dăm clădirile de la Cioca, voi ne daţi terenul vizavi de Hotel Timişoara. Acolo vom face o parcare de zece etaje”, a declarat Robu.

Dar exact aceeaşi propunere au făcut-o chiar astăzi liderii USR Timiş, Cristian Moş şi Dominic Fritz într-o scrisoare deschisă trimisă lui Robu şi Dobra.

Culmea, în aceeaşi conferinţă de presă, Robu a spus că toţi cei care nu sunt de acord cu el sunt limitaţi şi n-au cum să aibă idei bune.

„Eu aş accepta propuneri şi de la duşmanii mei, nu spun adversari. Dar să fie idei bune. Numai că acest lucru e imposibil. Cei care nu-mi împărtăşesc ideile sunt mai limitaţi de minte şi nu pot avea astfel idei bune”, a mai spus Robu

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

24 de minute ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

2 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

14 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

17 ore ago