Timisoara Capitala Culturala
Consiliul Local Timişoara a aprobat trecerea finanţării proiectelor culturale incluse în proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii, din mâna TM 2021 în cea a unei noi structuri din cadrul Casei de Cultură a Municipiului. Un număr de 15 consilieri locali au ridicat mâna fără nicio ezitare la propunerea primarului, fiind înregistrată o singură abţinere.
Chiar dacă nu au avut la dispoziţie proiectele, aleşii locali au votat, după ce au ascultat o adevărată prelegere din partea edilului-şef, despre modul în care se desfăşurau lucrurile la TM 2021. Singurul care a intervenit a fost independentul Adrian Orza, care nu a contestat noul mod de alocare a banilor, ci faptul că proiectul nu a fost prezentat spre analiză şi dezbatere înainte de şedinţă, şi a solicitat doar mai multă transparenţă din partea celor care se ocupă proiect, spunând că până acum nu prea s-a prezentat în CLT situaţia acestuia.
De fapt, au fost trei proiecte, despre care informaţii prea multe nu au existat înainte de şedinţă, care au fost aprobate. Interesant este că, deşi a existat o săptămână de la lansarea ideii şi până la vot, proiectele au fost primite de consilieri doar înainte de vot. Ceea ce nu a fost nicio problemă, voturile necesare fiind adunate. Nicolae Robu a motivat graba cu care a „rezolvat” problema prin faptul că vin concediile şi nu va mai fi cine să îi voteze propunerea.
În principiu, s-a aprobat modificarea statului de funcţii, prin înfiinţarea acelui Centru de Proiecte Culturale și Administrare a Moștenirii Capitalei Culturale Europene care se va ocupa de jurizarea proiectelor depuse şi de acordarea banilor pentru proiecte, despre dublarea sumei alocate, la trei milioane de lei, respectiv s-a aprobat trecerea implementării programului cultural Timişoara 2021, prin instituţiile subordinate primăriei.
Despre eventuala ieşire din cadrul TM 2021 nu s-a discutat deloc, rămâne de văzut care va fi situaţia acesteia.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…