Social

Se opreşte circulaţia, timp de o zi, pe strada Porumbescu. Circulaţia autobuzului Expres 8 va fi deviată

Timp de o zi, miercuri, circulaţia rutieră va fi oprită pe o porţiune din strada Ciprian Porumbescu. De suferit va avea şi circulaţia autobuzelor de pe linia Expres 8.

Miercuri, 8 iulie, ora 7.00, până joi, 9 iulie, ora 7.00, se închide circulația rutieră pe strada Ciprian Porumbescu pe tronsonul cuprins între Calea Șagului și strada Constantin Brâncoveanu, în vederea definitivării lucrărilor de așternere a covorului asfaltic.

De asemenea, autobuzele de pe linia Expres 8 vor circula deviat, în data de 8 iulie, din cauza lucrărilor de pe strada Ciprian Porumbescu, pe următorul traseu: Calea Șagului – Piața Iuliu Maniu – bulevardul 16 Decembrie 1989 – bulevardul Constantin Brâncoveanu – strada Ciprian Porumbescu. Stația “Constantin Brancoveanu” (sensul spre Calea Șagului) va fi suspendată, urmând să se folosească stația “Ciprian Porumbescu”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

6 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

11 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

14 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

14 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

15 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

15 ore ago