Opinii

Cazul ”Maghernița”. Dacă Nicolae Robu nu e corupt, putem spune că e tăntălău?

Genul ăsta de soluții date în vreo instanță de judecată transformă un politician normal într-un dușman al luptei cu corupția. Este vorba de dosarul lui Nicolae Robu cu vânzarea ilegală a două locuințe ce evident cândva au fost niște anexe într-o zonă mai colorată a Timișoarei.

Când pesediștii săpau la fundamentul justiției în „epoca Dragnea” (și nu numai) cu astfel de exemple veneau: ”Uite ce i s-a întâmplat lui Cutare sau Cutare? E corect așa ceva?”. Retorica asta a ajutat în lupta împotriva justiției, iar când ți se întâmplă ție, chiar și să nu fii pesedist, să fii liberal și să te cheme Nicolae Robu, tot prinzi o înverșunare și-o fraternizare cu toți bagabonții politicii românești.

Așa este, nu-i corect să nu mai poți candida, să îți scadă procentul electoral, să te bănuiască alegătorul că ești corupt, când tu de fapt ai fost… Să nu zicem „prost”, că Nicolae Robu nu poate fi acuzat de așa ceva, dar popular vorbind întracolo te duce gândul când tu ajungi pus pe aceeași treaptă (ba chiar în titluri de presă ești peste fostul primar Gheorghe Ciuhandu), dar pe semnătura ta s-au vândut doar două… maghernițe, iar pe parafa fostului edil țărănist, spuma dosarului. Cum să numești atunci un politician dacă nu bleg măcar în administrația asta locală?

Nicolae Robu pe bună dreptate a subliniat în disperare cu markerul roșu pe-o poză să vedem toți ce a vândut el, ce colibe au ajuns la niște amărâți, că dosarul nu se referă la foloase necuvenite lui, ci necuvenite cumpărătorilor, că nu există proba vreunei șpăgi și chiar nu cred că se poate vorbi de așa ceva în speța lui Nicolae Robu. Aici sunt două chestiuni de luat în discuție. Dacă Nicolae Robu a vândut pe semnătura lui ceva ilegal, asta nu dovedește că nu a avut vreodată relații dubioase în alte afaceri municipale. Evident, nu există nici dovada corupției actualului primar, dar nici victimizarea sa din acest dosar nu este o dovadă absolută a imaculării sale.

Pe de altă parte, dacă Nicolae Robu ar scăpa de acest handicap în cariera sa politico-administrativă, dosarul cu vânzarea celor două „maghernițe”, tot rămâne întrebarea: ce facem cu Nicolae Robu „tăntălăul”? Nu ești corupt, bun, dar ce garanție avem noi, alegătorii, acum, înainte de scrutinul local, că pe viitor îți alegi colaboratorii cei mai competenți? Că vei avea în preajmă juriști care să nu te mai bage în asemenea rahaturi? Iar dacă nu i-ai avut până acum, ca urmare al cărui viciu managerial ai ajuns în situația asta?

I-ai ales prost pe cei din preajma ta, nu sunt ei capabili sau nu te ascultă și își bat joc de tine? În ambele situații, un candidat la funcția de primar nu poate atrage un vot dacă dă dovadă de astfel de „gâlme” în activitatea de până acum. Cu ce sunt eu de vină ca alegător că pe matale nu te ajută angajații? Iar când pe nepriceperea sau indisciplina acestor angajați ies lucruri prost în orașul manageriat de Măria Dumneavoastră (vezi doar organizarea sportului), iar ei stau bine mersi pe acele posturi bine remunerate, cineva trebuie să-și asume răspunderea. A picat prost, știu, chiar înainte de alegeri.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV…

5 ore ago

Descoperire terifiantă! S-a sinucis în apartamentul închiriat

Astăzi, 19 ianuarie 2026, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o…

6 ore ago

Transfer util! Un tânăr de 18 ani, cu partide în Liga 2 vine la Politehnica

Întărire la mijloc, dar și „problema juniorului” rezolvată! Mijlocașul Raul Ailenei (18 ani) a semnat…

7 ore ago

Nu scăpăm de nopți cu ger! În Banat, vremea va reintra în normal spre weekend

Săptămâna a început cu o noapte extrem de geroasă în toată țara, iar temperaturile vor…

7 ore ago

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

11 ore ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

11 ore ago