Politica

Lui Robu i s-a pus pata şi pe intelectualii oraşului: „Ce au făcut ei în viață să se considere elita Timișoarei?”

Situaţia electorală de la Timişoara a fost analizată de curând de un reportaj al celor de la Recorder. Se pare că acesta nu a fost pe placul lui Nicolae Robu, mai multe persoane din oraş nu au fost favorabile acestuia, iar actualul primar a lansat un atac susţinut împotriva acestora, spunând că, de fapt, aceştia sunt supăraţi că nu au primit bani nemunciţi prin proiectul Capitală Europeană a Culturii.

Nu spui frumos despre mine, nu corespunzi, crede Nicolae Robu. El este extrem de supărat pentru că mai multe persoane din spectrul intelectual timişorean nu au spus cuvinte măgulitoare la adresa sa, în cadrul unui reportaj realizat de cei de la Recorder. În final, primarul actual a folosit reportajul de o oră, a tăiat din acesta o parte de 1.50 de minute, în care opiniile unor cetăţeni din cartierul Soarelui îi sunt favorabile, şi l-a plasat pe pagina proprie de Facebook, alături de un atac la cei care nu îi erau favorabili.

Atacul a fost reluat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă online.

„Vin unii care sunt mari intelectuali ai orașului, scriitori fără scrieri. Ce au făcut ei în viață să se considere elita Timișoarei? Au venit în fața mea după câștigarea titlului de capitală europeană a culturii, la care nu au contribuit, ba dimpotrivă, au creat piedici, și au încercat să mă vrăjească. Eram prieten cu ei, chiar am fost la mulți acasă. M-au invitat în familie, la masă, la un pahar. Au crezut că sunt omul care să le deschidă portița să pună mâna pe bani, au vrut să se înfrupte. Când am transferat atribuțiile spre aparatul primăriei, la o instituție sub o legislație specială, cu controale riguroase, ei și-au dat seama că nu se mai poate. Nu le-am creat un culoar ca să pună mâna pe bani. Acolo sunt alte reguli decât la un ONG, fie și de utilitate publică. Ce era de făcut? Hai să căutăm salvatorul. Și au găsit salvatorul. Sunt, desigur, ironic. Așa sunt acești intelectuali, după bani fără muncă”, a declarat Robu.

Întrebat de ce a decis să taie din reportaj şi să posteze doar opinii favorabile, Robu a spus simplu pentru că aşa a vrut el.

„Aşa am vrut, eu să pun înjurăturile, cu ghilimele, ale unora? Am pus doar declaraţiile din Soarelui, n-am eliminat niciuna! Ar fi culmea să le fac eu promovare celor care mă înjură, pe pagina mea. Să o facă pe pagina lor, la care nu se uită nimeni”, a mai spus Robu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

7 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

7 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

7 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

8 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

8 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

9 ore ago