Cunoscutele pancarte electorale ale USR PLUS, prin care erau transmise unele mesaje, au fost interzise printr-o decizie a Biroului Electoral Judeţean Timiş.
Fără mesaje electorale scrise pe pancarte, chiar dacă acestea sunt purtate de oameni. Aşa a decis Biroul Electoral Judeţean Timiş, pe motiv că aceste pancarte nu sunt prevăzute în mod explicit în lege. O lege care însă nici nu le interzice. Liderii USR PLUS sugerează că în spatele acestei decizii ar sta “partidele vechi”.
“BEJ Timiș ne-a interzis să ne facem cunoscute ideile și proiectele prin pancarte pentru că nu sunt în mod explicit prevăzute de lege. Vechile partide au fost deranjate că Alianța USRPLUS găsește întotdeauna metode creative de a-și prezenta candidații și programele, iar când nu le-au putut interzice, le-au furat. De data asta, le-au și furat, le-au și interzis. Legea privind campaniile electorale trebuie modificată, astfel încât să permită folosirea de mijloace inovative, utile mai ales în situații excepționale, cum este și aceasta, de pandemie”, au transmis cei din USR PLUS.
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…
Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…