Opinii

Jurnal de campanie (3). Alegerile sub lupa pariorilor. Ce cote au partidele pentru câştigarea alegerilor în Timiş

Alegerile din 6 decembrie nu reprezintă o miză foarte importantă doar pentru partide, candidaţi şi, nu în ultimul rând, toţi românii, dar, în particular, şi pentru casele de pariuri şi pariori. Românii, în general, dar şi timişenii, în special, pot paria acum nu doar pe victoriile lui Barca sau Juve, golurile lui Messi sau Ronaldo, dar şi pe şansele de reuşită ale Alinei Gorghiu, Sorin Grindeanu sau Cătălin Drulă.

Să vedem, aşadar, pentru început, ce şanse dau casele de pariuri pentru câştigarea alegerilor în judeţul Timiş. Sunt cote valabile pentru acest început de campanie electorală. PNL este mare favorit pentru a fi pe primul loc, potrivit cotelor de la betano.ro. Astfel, liberalii au o cotă de 1,60 pentru câştigarea alegerilor. (La un leu depus pe PNL, câştigi 1,60 dacă acesta iese învingător.) Pe locul II, nu foarte departe de PNL, vine USR PLUS cu o cotă de 2,40. Casele de pariuri nu dau nicio şansă tandemului Grindeanu – Simonis în Timiş, PSD fiind clasat pe locul III, la distanţă de primele formaţiuni, cu o cotă de 6,00. Pro România are o cotă de 20,00 pentru câştigarea alegerilor în Timiş, iar PMP – 30,00. Ultimul partid prins în oferta din Timiş este UDMR, cu o cotă de 100,00.

Există şi o opţiune de duel, respectiv, cine va avea mai multe voturi între PNL şi USR PLUS. Aici cotele sunt de 1,55 PNL, respectiv 2,35 USR PLUS.

PNL este considerat mare favorit şi la nivel naţional, având o cotă de 1,40. Pe locul II, PSD este creditat cu 3,10, iar USR PLUS închide podiumul cu o cotă de 10,00. La nivel naţional, Pro România are o cotă de 200,00 pentru a câştiga alegerile, iar PMP – 300. Pe locul VI vine UDMR cu 500. Urmează PER – partidul care reciclează PSD-iştii care n-au prins locuri – 1.000, PRM (mai există?) – 1.500 şi PPUSL (partidul Antena 3) – 2.000.

Într-un duel PNL – PSD la nivel naţional, cotele sunt de 1,35 pentru liberali, respectiv 3 pentru social-democraţi.

Şi în celelalte judeţe din Vest, PNL este considerat mare favorit. Astfel, la Arad, liberalii au o cotă insignifiantă, 1,07, PSD (12,00) fiind şi aici pe locul III, după USR PLUS (10,00). În Caraş-Severin, PNL este cotat cu 1,15, aici locul II fiind însă deţinut de PSD4,50, USR PLUS având 10.00.

De menţionat că USR PLUS este considerat favorit doar în Bucureşti, unde are o cotă de 1,35. PSD se află pe locul II în Capitală – 3,00, iar PNL pe III – 3,50.

Evident, în perioada următoare, aceste cote pot suferi modificări, în funcţie de evoluţiile partidelor.

 

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

2 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

2 ore ago

Bucureștiul are cele mai scumpe apartamente din România. La Timișoara creșterea a fost de 10 la sută într-un an

Mitul conform căruia piața locuințelor din Cluj ar fi cea mai scumpă din România este…

3 ore ago

A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea zonei Piața Traian, investiţie de 34 de milioane de euro

Lucrările megaproiectului de transformare a zonei Piața Traian pot începe, după ce Primăria Timișoara a…

3 ore ago

Un bunic amnezic a reuşit să ajungă acasă, datorită gestului responsabil al unui timişorean şi al poliţiştilor locali

Datorită gestului responsabil al unui timișorean împreună cu sprijinul polițiștilor locali, un bunic a reuşit…

3 ore ago

Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum & bass

Și va fi spectacol! Electroruga Buzad ridică miza pentru ediția din 29–31 mai 2026 și…

4 ore ago