Administratie

În plină pandemie, zeci de mii de pensionari din Timişoara sunt puşi să se înghesuie pentru abonamentele STPT

În plină pandemie de coronavirus, pensionarii timişoreni sunt obligaţi să se bulucească pentru a-şi primi abonamentele gratuite pentru mijloacele de transport în comun. Decizia nu a fost luată de STPT, ci de Societatea Metropolitană de Transport Timișoara. Mai trebuie amintit că pensionarii reprezintă categoria cea mai vulnerabilă în faţa virusului?

Începând cu luna ianuarie, toţi timişorenii care au dreptul la gratuităţi pe transportul în comun, sunt obligaţi să-şi valideze lunar abonamentul. Este vorba de 75.000 de persoane, dintre care 55.000 sunt pensionari, statistica fiind pe luna noiembrie 2020. Decizia a fost luată de Societatea Metropolitană de Transport Timișoara şi transmisă STPT. Culmea este că în fruntea acestei societăţi se află Ioan Goia, cel care, ca director al RATT (actual STPT) a luat decizia, în urmă cu nouă ani, ca abonamentele gratuite să fie validate automat, pentru ca oamenii să nu mai stea la cozi. După aproape un deceniu, în plină pandemie se revine însă la vechea metodă.

„Toți beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport Public Timișoara se pot prezenta la punctele de vânzare de pe raza municipiului și din localitățile Ghiroda și Dumbrăvița, pentru încărcarea titlurilor de călătorie pentru anul 2021, după cum urmează:

– la toate punctele de vânzare ale S.T.P.T. se pot prezenta elevii, studenții, pensionarii și cetățenii români care au împlinit vârsta de 70 de ani și nu au calitate de pensionari;

– la centrul de eliberare gratuități situat în Timișoara, pe bulevardul Dâmbovița, nr. 67, se pot prezenta restul categoriilor de cetățeni, inclusiv personalul entităților (Filarmonică, Teatrul Național de Stat Mihai Eminescu, Teatrul German de Stat etc.).

Locațiile și orarul punctelor de vânzare ale titlurilor de călătorie sunt următoarele : P-ţa Traian, 6:00 – 21:30; P-ţa 700, 6:00 – 21:30; P-ţa Bălcescu, 6:00 – 21:30; Calea Buziaşului – AEM, 6:00 – 21:30; Gara Nord, 6:00 – 21:30; Torontalului, 6:00 – 21:30; Calea Şagului, 6:00 – 21:30; Calea Lipovei, 6:00 – 21:30; strada Cluj, 6:00 – 21:30; bulevardul Dâmboviţa, 6:00 – 21:30; Centrul de gratuități din bulevardul Dâmbovița, nr.67, 8:00 – 16:00; T. Grozăvescu (Posta Mare), 6:00 – 21:30; Modern, 6:00 – 21:30; Muzeul Corneliu Miklosi, 6:00 – 21:30; Ghiroda – Primarie, 7:00 – 15:00; Dumbrăvița – Primărie, 7:00 – 15:00; Calea Girocului, 6:00 – 21:30; Judeţean-McDonald’s, 6:00 – 21:30; Piața Mărăști, 6:00 – 21:30; Catedrala Mitropolitană, 6:00 – 21:30”, se arată într-un comunicat de presă al STPT.

Societatea Metropolitana de Transport Timisoara este o structură al cărei obiect al muncii este greu de definit, dar care intermediază subvenţiile pe care Primăria Timişoara le acordă STPT. Societatea este condusă de Ioan Goia, fost director general al STPT, un prieten foarte bun al lui Culiţă Chiş, şeful Direcţiei Tehnice din Primăria Timişoara.

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

9 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

9 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

11 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

11 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

15 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

15 ore ago