În plină pandemie, zeci de mii de pensionari din Timişoara sunt puşi să se înghesuie pentru abonamentele STPT

Card STPT

Card STPT

În plină pandemie de coronavirus, pensionarii timişoreni sunt obligaţi să se bulucească pentru a-şi primi abonamentele gratuite pentru mijloacele de transport în comun. Decizia nu a fost luată de STPT, ci de Societatea Metropolitană de Transport Timișoara. Mai trebuie amintit că pensionarii reprezintă categoria cea mai vulnerabilă în faţa virusului?

Începând cu luna ianuarie, toţi timişorenii care au dreptul la gratuităţi pe transportul în comun, sunt obligaţi să-şi valideze lunar abonamentul. Este vorba de 75.000 de persoane, dintre care 55.000 sunt pensionari, statistica fiind pe luna noiembrie 2020. Decizia a fost luată de Societatea Metropolitană de Transport Timișoara şi transmisă STPT. Culmea este că în fruntea acestei societăţi se află Ioan Goia, cel care, ca director al RATT (actual STPT) a luat decizia, în urmă cu nouă ani, ca abonamentele gratuite să fie validate automat, pentru ca oamenii să nu mai stea la cozi. După aproape un deceniu, în plină pandemie se revine însă la vechea metodă.

„Toți beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport Public Timișoara se pot prezenta la punctele de vânzare de pe raza municipiului și din localitățile Ghiroda și Dumbrăvița, pentru încărcarea titlurilor de călătorie pentru anul 2021, după cum urmează:

– la toate punctele de vânzare ale S.T.P.T. se pot prezenta elevii, studenții, pensionarii și cetățenii români care au împlinit vârsta de 70 de ani și nu au calitate de pensionari;

– la centrul de eliberare gratuități situat în Timișoara, pe bulevardul Dâmbovița, nr. 67, se pot prezenta restul categoriilor de cetățeni, inclusiv personalul entităților (Filarmonică, Teatrul Național de Stat Mihai Eminescu, Teatrul German de Stat etc.).

Locațiile și orarul punctelor de vânzare ale titlurilor de călătorie sunt următoarele : P-ţa Traian, 6:00 – 21:30; P-ţa 700, 6:00 – 21:30; P-ţa Bălcescu, 6:00 – 21:30; Calea Buziaşului – AEM, 6:00 – 21:30; Gara Nord, 6:00 – 21:30; Torontalului, 6:00 – 21:30; Calea Şagului, 6:00 – 21:30; Calea Lipovei, 6:00 – 21:30; strada Cluj, 6:00 – 21:30; bulevardul Dâmboviţa, 6:00 – 21:30; Centrul de gratuități din bulevardul Dâmbovița, nr.67, 8:00 – 16:00; T. Grozăvescu (Posta Mare), 6:00 – 21:30; Modern, 6:00 – 21:30; Muzeul Corneliu Miklosi, 6:00 – 21:30; Ghiroda – Primarie, 7:00 – 15:00; Dumbrăvița – Primărie, 7:00 – 15:00; Calea Girocului, 6:00 – 21:30; Judeţean-McDonald’s, 6:00 – 21:30; Piața Mărăști, 6:00 – 21:30; Catedrala Mitropolitană, 6:00 – 21:30”, se arată într-un comunicat de presă al STPT.

Societatea Metropolitana de Transport Timisoara este o structură al cărei obiect al muncii este greu de definit, dar care intermediază subvenţiile pe care Primăria Timişoara le acordă STPT. Societatea este condusă de Ioan Goia, fost director general al STPT, un prieten foarte bun al lui Culiţă Chiş, şeful Direcţiei Tehnice din Primăria Timişoara.

 

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Gheorghe a spus: (ianuarie 5th, 2021 at 16:12 )

Ce mai, cumetrie pe fata, alo Primar Fritz, speram ca s a luat la cunoștința, ce sa mai caute Goia cu pensie si salar, structura facuta pt. El. Nesimțire robuliana.

Rus a spus: (ianuarie 5th, 2021 at 16:34 )

bună ziua sunt pensionară de boală 58 de
ani trebuie să îmi fac un nou card de transport?

Stercalau a spus: (ianuarie 5th, 2021 at 16:43 )

De ce lunar si nu saptaminal?

Rumburak a spus: (ianuarie 5th, 2021 at 18:39 )

Cu sau fără contabilizarea exacta a beneficiarilor de gratuități subvenția abonamentelor tot nu acoperă gaura, ca și la Coldterm, în stpt se pompează nelimitat bani. O scumpire a biletelor o sa aducă clienți taxiurilor și o reducere a veniturilor stpt.

Alin a spus: (ianuarie 6th, 2021 at 00:03 )

Asa se întâmplă când te conduce incompetentul Goia !!

călătorul turmentat a spus: (ianuarie 6th, 2021 at 10:44 )

Alin, esti din gasca Maturoiului. Ce jeguri. Ala e incompetent, ala e bun. Poti tu , analfabetule sa decizi

călătorul turmentat a spus: (ianuarie 6th, 2021 at 16:16 )

Consiliul Local Timișoara și-a dat girul: SMTT, societatea care va gestiona cursele metropolitane. Reacție dură, neașteptată, a lui Robu la adresa directorului general al STPT, luati de cititi!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.