Sport

Ripensia revine din nou după ce a fost condusă și termină la egalitate, cu Csikszereda

Al doilea meci oficial din 2021, al doilea rezultat de egalitate. Ripensia Timișoara reușește din nou să revină după ce a fost condusă, la fel cum a făcut-o și în etapa precedentă, contra Rapidului. De această dată a revenit cu Csikszereda, pe teren propriu, scor 1-1.

Csikszereda, care anul trecut, în octombrie, reușea să învingă o altă timișoreană, pe ASU Poli, 2-0, a dat din nou piept cu o echipă de pe Bega, Ripensia. A bătut un vânt puternic pe stadionul „Electrica”, încă dinaintea fluierului de start.

A fost o primă repriză fără prea multe faze periculoase de poartă. De altfel, ca și la Timișoara, în majoritatea partidelor jucate de la aceeași oră în Liga a 2-a s-a intrat cu scor alb la pauză, 0-0.

Ciucanii au deschis scorul în minutul 60. Apărarea Ripensiei a fost prinsă nepregătită, iar Marvin Schieb a îndeplinit o formalitate și a trimis în plasă, după o diagonală a lui Pinter. Aproximativ 15 minute mai târziu, Ripensia a restabilit egalitatea, pe fondul dominării oaspeților.

Gladun a fost faultat în careu și arbitrul a arătat punctul cu var. Alexandru Neagu a trimis pe centrul porții și a restabilit egalitatea, 1-1.

A fost și scorul final al meciului. O nouă revenire a Ripensiei, după ce etapa trecută fusese condusă de Rapid, meciul terminându-se 2-2, după o egalare in extremis a ripensiștilor.

Ripensia – FC Csikszereda 1-1 (0-0) (’74, Alexandru Neagu / ’60, Schieb)

Ripensia: Dobre – Andr. Macrițchii, Rogac, Lalic, Gladun – Val. Macrițchii, T. Călin – Al. Popovici, Al. Neagu, Piftor – Sokovic.

FC Csikszereda: Rybansky – R. Takacs, Kelemen, Apro, Bor – Csuros (c.), Casiadi, Bara, Pinter, Schieb – Meszaros.

 

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

12 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

14 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

16 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

16 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

16 ore ago