Economic

Tranzacțiile din sectorul bancar se mută tot mai mult în mediul virtual. Timișoara e lider și la acest capitol

Pandemia a schimbat în mod profund modul timișorenilor și al românilor de a desfășura operațiunile bancare. Partea online a preluat aproape integral modul de lucru cu publicul, atât pentru firme, cât și pentru persoanele fizice

Peste 90 de procente dintre clienții uneia dintre băncile de pe piața românească au trecut cu banking-ul în mediul virtual, forțați de problemele medicale.

”Am reușit să ne adaptăm condițiilor și să punem siguranța colegilor noștri din front office și a clienților pe primul loc. Am încercat să vedem cum putem înlesni legătura cu banca. Astfel, ne-am focusat pe digitalizare. (…). Aceasta s-a văzut și 93% din tranzacțiile persoanelor fizice și 97% din cele ale persoanelor juridice în anul 2020, s-au petrecut prin intermediul celor două aplicații, ceea ce înseamnă OTP direct pe laptop, și Smart Bank, ceea ce înseamnă aplicația pe telefonul mobil. Tot vremurile ne-au condus și am deschis la București prima sucursală cashless”, am aflat de la Roxana Hidan, director general adjunct, coordonator al Diviziei Retail, la una dintre băncile care, de curând, a deschis la Timișoara, în cadrul cartierului ISHO, o unitate nouă, complet diferită de restul sucursalelor, o investiție totală de peste două milioane de lei.

Decizia de a deschide o asemenea unitate aici, la Timișoara, dar și în cartierul ISHO, nu e doar o decizie de extindere, alegerea locației e bine justificată.

”Timișoara nu este o întâmplare pentru deschiderea acestei sucursale. O mare parte a business-ului nostru se desfășoară la Timișoara, mai ales în domeniul IMM. Vorbeam de programul IMM Invest, 43% din numărul de aplicații, respectiv 44% din volum, s-au întâmplat în zona Banat, cu preponderență în Timișoara. Există o efervescență în zona Timișoara, pe care noi o vedem. Anul trecut, numărul de clienți noi deschiși, comparativ cu 2019, a fost cu 27% mai mare. (…) Vedem o creștere și în zona de agricultură, Banatul fiind o zonă de tradiție în acest sector de activitate”, mai spune Roxana Hidan.

Tot pandemia a schimbat și comportanementul financiar al clienților. Ei se orientează tot mai mult spre o ponderare a cheltuielilor și spre economisire.

”Observăm și o înclinare mare a clienților spre economisire. Valoarea sumelor economisite în Timișoara a crescut semnificativ, acesta este un trend pe care îl observăm în piață și a fost o primă adaptare a clienților la necunoscuta care s-a propagat în viețile noastre. Lumea a început să cheltuie mai puțin. Noi am văzut o creștere de 126% a economisirii”, a mai menționat Hidan.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: bancaisho

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

8 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

8 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

8 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

9 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

9 ore ago