Politica

Liberalul Cosmin Şandru, un deputat cu uşa deschisă pentru toată lumea

Este cel mai tânăr, dar se numără şi printre cei mai implicaţi parlamentari de Timiş. Are tot timpul uşa deschisă şi sprijină la Bucureşti toate proiectele din Timiş. Vorbim de Cosmin Şandru, deputat PNL de Timiş, liantul dintre liderii administraţiei din Timiş şi autorităţile de la Bucureşti.

Cel mai tânăr parlamentar de Timiş, Cosmin Şandru (PNL), se numără şi printre cei mai activi aleşi din judeţ. Membru al Comisiei pentru administraţie publică, Şandru a devenit un fel de curea de legătură între primarii din Timiş şi autorităţile centrale. De exemplu, de fiecare dată când un lider al administraţiei din Timiş, fie că a fost vorba de preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, fie de viceprimarul Cosmin Tabără, dar şi alţii, tânărul deputat a fost prezent la întâlnirile acestora cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, premierul Florin Cîţu sau alţi membri ai Guvernului.

“Cred că principalul rol al unui parlamentar este să sprijine comunitatea pe care o reprezintă. De aceea, am încercat tot timpul să fiu alături de primarii din Timiş care au ajuns la Bucureşti cu proiectele lor. Şi nu vorbesc doar de primarii PNL. Este foarte important ca aceste proiecte să aibă o susţinere cât mai mare, inclusiv parlamentară”, afirmă Şandru.

De altfel, în zilele rezervate activităţii în teritoriu, Şandru ţine permanent legătura cu primarii, colindând judeţul în lung şi larg.

Nu în ultimul rând, el consideră că “dialogul cu cetățenii este esențial pentru buna funcționare a democrației, iar eu îmi doresc să fiu cât mai aproape de comunitatea pe care o reprezint în Parlamentul României.” În acest sens, ela deschis larg uşa cabinetului parlamentar tuturor celor care vor să discute despre proiecte legislative și despre cum pot fi ele remediate în folosul cetățenilor.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

37 de minute ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

8 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

8 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

8 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

9 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

12 ore ago