Timp liber

Turniruri cavalereşti, la Timișoara. Cavalerii medievali s-au înfruntat la Castelul Huniade/Foto

Parcul din spatele Castelului Huniade s-a umplut și sâmbătă seara cu spectatori, dar și cu mai mulți cavaleri medievali, care s-au luptat spre deliciul celor prezenți. A fost a doua zi a Festivalului Medieval al Castelului Huniade.

Călare sau pedestri, luptătorii și-au prezentat măiestria în mânuirea armelor vremurilor trecute. S-au înfruntat corp la corp, iar cavalerii călare au arătat cât de bine se descurcă în șeaua calului, dar și cu folosirea săbiilor sau sulițelor, în mișcare.

Un alt moment gustat din plin de public a fost o cununie, doi tineri s-au căsătorit în fața ofițerului stării civile, ceremonia fiind cât se poate de adevărată. De asemenea, copiii au cântat și au dansat cu artiștii, iar la orele serii, închiderea zilei a avut loc în cadrul unui spectacol teatral pirotehnic, gustat din plin de cei prezenți.

Accesul la Festivalul Medieval al Castelului Huniade se va face pe baza dovezii de vaccinare sau pe baza unui rezultat negativ PCR, nu mai vechi de 72 de ore. De

asemenea, un test antigen rapid, negativ, nu mai vechi de 48 de ore, este suficient pentru accesul la spectacolele de la festival. Participarea este condiționată de respectarea măsurilor de distanțare socială și sanitare în vigoare.

Evenimentul continuă și astăzi. Iată programul zilei.

Duminica, 18 iulie

  • 12:30 – Călătorie și supraviețuire în sălbăticie, în vremea varegilor, cu Hrafnabroethr
  • 13:00 – Prezentarea obiceiurilor de vânătoare în Evul Mediu, cu Cercul vânătoresc Sfantul Hubert
  • 13:30 – Timișoara – 1552: între regatul maghiar și eyaletul otoman, cu Eyalet-ul de Timișoara și Asociația Losonczy Istvan
  • 14:10 – Prezentare de istorie militară – Wagenburg: „noul fel de război” din secolul al XV-lea și cultura cetății de care cu artilerie – toate trupele de reconstituire a Evului Mediu Târziu
  • 15:00 – Salutul participanților și încheierea ediției 2021 a Festivalului Medieval al Castelului Huniade.
Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița Generation Cup, prima ediție a unui turneu de fotbal de elită pentru copii. Invitați de seamă

Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…

4 minute ago

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

3 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

3 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

15 ore ago