Universitatea de Vest Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își propune ca în anul universitar următor, 2021 – 2022, să reia în totalitate activitățile cu studenţii ”live”, în spațiile universitare, la toate nivelele de studii, pentru activităţile didactice teoretice şi practice, ca și pentru evenimentele alternative şi toate celelalte programe desfășurate în spațiile UVT.
Universitatea de Vest din Timișoara a decis să pregătească organizarea tuturor activităților didactice aferente anului universitar 2021-2022 cu prezență fizică, în spațiile de învățământ ale instituției. În situația în care legislația în vigoare la momentul respectiv va presupune alt mod de desfășurare a procesului educațional, decizia va fi adaptată în consecință.
Comunitatea UVT s-a remarcat prin ponderea foarte ridicată a personalului vaccinat, acum peste 75%.
„Ne dorim cu toții să revenim în amfiteatre, în săli de seminare și laboratoare, în spațiile de evenimente, pentru că doar acolo este posibilă interacțiunea nemediată și implicarea studenților și mentorilor lor într-o comunicare directă, atât de necesară educației din universitate. Din septembrie, revenim cu totul la formatul clasic în care funcționează cele 11 facultăți ale UVT.”, a spus rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…