Sport

Axente profită de pauza competițională și se… retrage!

Mircea Axente a decis să îşi încheie cariera de jucător profesionist în această pauză competiţională. În vârstă de 34 de ani, fostul atacant al Politehnicii îşi începuse activitatea la seniori tot în oraşul nostru, în care s-a şi stabilit, el fiind însă originar din Dobrogea.

Sunt mai multe motive, dar în principal e vorba de uzura la care am ajuns, după o carieră plină de cantonamente, nu am avut niciun stagiu ratat. Am jucat an de an, peste 25-30 de meciuri peste tot unde am fost şi asta s-a simţit foarte mult în ultima perioadă. Am decis că e mai bine să închei acum. M-am gândit şi la faptul că e în timpul campionatului, dar e pauza aceasta şi ar mai fi poate timp ca clubul să se acopere pe postul de atacant. Până la urmă şi dacă nu face acest lucru, sunt jucători care pot evolua acolo şi o pot face bine. Sunt mulţi jucători tineri. M-am gândit şi la acest aspect, să le las locul lor, pentru că din ce am văzut sunt jucători buni, care pot să fie foarte buni şi nu doar pentru Liga 2”, a declarat Mircea Axente.

Consider că toate alegerile pe care le-am făcut s-au dovedit a fi bune. Există un regret că nu am reuşit să câştig campionatul la Timişoara (sezonul 2010-11) şi apoi cu ASA, unde era o echipă cu mulţi colegi pe care i-am avut şi la Timişoara. A fost o perioadă frumoasă atunci când am terminat pe locul 2 şi cred că dacă eram susţinuţi mai mult, nu mă refer aici la suporteri, ci la club, conducere, cel puţin aşa am simţit eu, puteam câştiga liniştit titlul în acel an… La Tg. Mureş a fost o perioadă foarte bună, la fel la Mediaş, acolo a fost cea mai bună din punct de vedere statistic… La Viitorul am lucrat cu domnul Hagi şi am mâncat fotbal pe pâine. Un an care mi-a fost de folos, m-am format cel mai bine, mi-am găsit o identitate de joc, ca stil de atacant”, a mai spus Axente.

Atacantul a vorbit şi despre ultimii doi ani ai carierei, petrecuţi alături de Politehnica în Liga 2: „Sunt recunoscător că am reuşit să fac parte din familia Politehnicii. Primul an a fost un an bun, din păcate din cauza pandemiei s-a oprit campionatul, cred că formasem o echipă bună şi eram într-o perioadă bună. Mai era mult de jucat… Apoi, al doilea an, a fost unul foarte condensat şi solicitant, dar a fost bun pentru că a fost cea mai bună clasare a echipei actuale. Un an frumos chiar, ca şi echipă, colegi, toţi oamenii din jurul echipei. Am avut multe momente frumoase”.

Mircea Ionuţ Axente s-a născut pe 14 martie 1987, la Tulcea. Vârf de atac de meserie, a început fotbalul la LPS Galaţi şi a fost transferat la Timişoara la vârsta de 17 ani. A jucat în ţară la FC Politehnica (fosta FC Timişoara), CFR Timişoara, FCM Reşiţa, CS Buftea, Gloria Buzău, Oţelul Galaţi, Dinamo Bucureşti, Viitorul Constanţa, ASA Tg. Mureş, Gaz Metan Mediaş, FC Botoşani, „U” Cluj şi Politehnica Timişoara. De asemenea, a îmbrăcat şi tricoul următoarelor gupări din străinătate: PGS Ermis Aradippou (Cipru), Maccabi Netanya (Israel) şi Al-Faisaly Football Club (Arabia Saudită).

La nivelul Ligii I a înscris 41 de goluri în 191 de meciuri jucate. A jucat de nouă ori în tururile preliminare ale Ligii Europa şi a marcat în două rânduri (ambele reuşite fiind în dubla dintre FC Timişoara şi finlandezii de la MYPA).

A câştigat Supercupa României cu Dinamo (2011-12) şi ASA Tg. Mureş (2015-16), dar şi Supercupa Ciprului cu Ermis Aradippou (2014-15). În două rânduri a fost vicecampion al României. Cu FC Timişoara (2010-11) şi ASA Tg. Mureş (2014-15).

S-a alăturat Politehnicii la mijlocul lunii iulie a anului 2019. În primul sezon a fost golgheterul alb-violeţilor, cu opt reuşite în campionatul întrerupt după doar 22 de meciuri. Sezonul doi nu a fost însă strălucit, doar două goluri în 27 de partide, ambele d ela punctul cu var, iar în acest început de sezon, nu a marcat în cinci apariții. În jocurile oficiale are 59 de partide şi 11 goluri înscrise în tricoul echipei alb-violete.

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

11 minute ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

O oră ago

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

"SC OMV PETROM S.A., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de…

3 ore ago

La un pas de tragedie! O elevă de 14 ani a înghițit intenționat mai multe pastile

Momente teribile la liceul LPS Banatul, unde o elevă de doar 14 ani a făcut…

4 ore ago

Genoveva de Brabant a ajuns nume de stradă într-o comună din Banat

„Genoveva de Brabant”, „Zis”, „Tranziției”, ”Mahală”, „Pupi de floare” sau “Îngustă” sunt numele unor străzi…

4 ore ago

Nou episod de vreme rea, începând de astăzi! Și Banatul va fi afectat din plin

Nu scăpăm de vremea urâtă! Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare în care…

4 ore ago