Sport

Horvath se teme şi de nou-promovata din Cluj: „Un meci foarte greu”

SCM Politehnica Timișoara joacă vineri, 3 septembrie, de la ora 18,00, cu Universitatea Cluj, în deplasare, în etapa secundă a Ligii Zimbrilor. Alb-violeții întâlnesc o formație care a revenit în acest an în elita handbalului masculin românesc.

„Un meci în deplasare, un meci foarte greu. Își fac speranțe și cei de la Cluj, pentru că au încercat să facă o echipă care să evite retrogradarea în acest sezon. Și-au adus jucători care au întărit lotul, precum Ramba, Dragoș Iancu sau acest Vojvodic, fiul antrenorului, care a jucat și la Minaur Baia Mare. Eu sper din tot sufletul să nu repetăm jocul cu Focșaniul, să fim cât mai eficace în atac, să nu mai greșim atât la finalizare și să ne întoarcem cu o victorie, o primă victorie în acest campionat”, a spus Horvath Attila, antrenor principal al echipei.

Meciul va fi condus de o brigadă mixtă de arbitri, Diana Ciulei (Brașov), Silviu Stănescu (Dâmbovița).

Clujul a început cu o înfrângere clară campionatul, 28-37 pe teren propriu în faţa Sucevei, în timp ce Poli a pierdut şi ea pe teren propriu, la 7 goluri contra Focşaniului.

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest. care va completa…

5 minute ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

O oră ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

O oră ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

2 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

2 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

2 ore ago