Administratie

Sala Polivalentă a Timișoarei se va face, dar construcția demarează cel mai devreme la jumătatea anului 2023

Viitoarea sală polivalentă a Timișoarei se va construi, dar mai durează, ne garantează viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără. El s-a deplasat la București, la Compania Națională de Investiții, special pentru a discuta situația acestui proiect. Iar veștile arată că cel puțin până la jumătatea anului 2023 nu se poate pune problema demarării lucrărilor.

Am discutat la CNI despre proiectul construcției sălii polivalente sau, mai precis, despre blocarea lui. M-am dus direct la CNI și am cerut date despre proiect. Am aflat că este la semnat contractul în vederea realizării studiului de fezabilitate, iar firma respectivă are termen trei luni de zile să realizeze studiul, exceptând durata necesară pentru avize. Și aici aș vrea de la toate agențiile avizatoare din oraș să rezolve cu celeritate documentația și să nu blocheze. Am experiența cu baza Costică Rădulescu. Aceste avize trebuie date, dar în conformitate cu legea”, spune Tabără.

Conform oficialului etapa următoare este cea a scoaterii la licitație a proiectului tehnic și a construcției. Cel mai devreme la jumătatea anului 2023 se poate pune problema demarării execuției, iar aceasta doar în cazul ideal, când nu vor exista contestații.

Important este să facem un studiu de fezabilitate bun. Va urma scoaterea la licitație a proiectului tehnic și a execuției, eu spun că la finalul acestui an se va putea trece la realizarea licitației de execuție. Undeva la jumătatea anului 2023 se va putea trece la execuție, aceasta dacă nu vor fi contestații. Există și posibilitatea ca șantierul să înceapă în primăvara anului 2024, trebuie să ne gândim și la ce e mai rău. Dar, important este că sala se va construi în Timișoara, că proiectul va fi realizat”, a mai declarat, vineri Tabără.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

8 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

10 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

11 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

11 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

12 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

12 ore ago