Consiliul Judeţean Timiş

Documentația DALI pentru renovarea Castelului Huniade a ajuns la Timișoara. CJT a aprobat planurile lucrării în valoare de 185 de milioane

CJ Timiș a primit, în sfârșit, de la Institutul Național al Patrimoniului, documentația tehnică aferentă reabilitării Castelului Huniade. Deși era gata de un an, documentația respectivă a rămas la București. Odată primită, aceasta a și fost aprobată de aleșii județeni.

Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat în ședința de miercuri documentația tehnico-economică, faza D.A.L.I. și principalii indicatori tehnico-economici ai proiectului de investiție publică ,,Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a monumentului istoric Castelul Huniade, azi Muzeul Național al Banatului”.
Acum urmează partea dificilă, obținerea banilor necesari operațiunii. Și vorbim despre o sumă imensă, conform studiului realizat suma necesară este de 185 de milioane de lei, cu TVA inclus. De asemenea, proiectul tehnic mai precizează că proiectarea efectivă va dura cinci luni, iar lucrările trei ani. Deci nici nu se pune problema deschiderii Muzeului Banatului în vechiul sediu în cursul anului viitor.

În documentația aprobată se precizează se vor executa o serie de lucrări, acestea afectând întreg castelul: modificare pe o zonă limitată a fundațiilor realizate cu ocazia lucrărilor anterioare de intervenție structurala din corpul N-V; injectarea cu suspensii auto-întăritoare a terenului de fundare de sub toți pereții structurali pe ambele fețe ale acestora; realizarea unui sistem de centuri de beton armat la nivelul fundațiilor existente; radier de beton armat pe zona culoarelor dinspre curtea interioară; injectarea umpluturii (emplectonului) din zidăriile istorice existente; consolidare a pereților de zidărie existenți, planșee din bolți de zidărie, planșee de lemn; închideri și deschideri de goluri în pereții structurali; lifturi interioare cu structură metalică; compartimentări noi în pod, cu structură metalică; repararea învelitorii construcției, inclusiv refacerea sistemului de jgheaburi și burlane; reparare sau refacere a trotuarului perimetral; repararea, restaurarea și refacerea fațadelor; lucrări de arhitectura (interioare si exterioare).

Castelul Huniade este situat în plin centrul Timișoarei și este închis publicului de 14 ani.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

7 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

42 de minute ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

12 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

15 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

18 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

19 ore ago