Nicolae Ciuca
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, în sedinta de Guvern, că urmează să fie adoptate măsuri de relaxare deoarece s-a intrat in linie descendentă în privinţa infectărilor cu Sars-Cov-2.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că, în luna martie, după expirarea stării de alertă se vor lua măsuri de relaxare adecvate situației pandemice de la momentul respectiv. Ciucă a precizat că toate analizele arată faptul că s-a intrat pe panta descendentă a valului cinci.
”Am discutat cu domnul ministru Rafila, urmând ca în perioada imediat următoare să avem o analiză cât se poate de concretă şi să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete. Așa cum am înțeles de la domnul ministru există speranța ca în perioada următoare să avem o scădere, ceea ce probabil ne va aduce în situația de a lua măsurile adecvate”, a spus premierul.
Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…
Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…