Polițiștii timișeni au depistat în județul Timiș doi bărbați care s-au urcat băuți la volan.
Luni, în jurul orei 06:30, polițiștii din Belinț au depistat în localitatea Iosifalău un bărbat, în vârstă de 49 de ani, care a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Tot luni, dar în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș au depistat, pe strada Pop de Băsești, din Timișoara, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, care a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele ambilor șoferi a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…