De la Nero la Putin. E asasinatul o soluţie rezonabilă pentru a scăpa de un dictator scelerat?

În urmă cu două zile, senatorul republican american Lindsey Graham a cerut, într-o postare pe Twitter, asasinarea lui Vladimir Putin, susţinând că este singura soluţie pentru eliminarea dictatorului de la Kremlin. “Există un Brutus în Rusia? Există un colonel mai de succes ca Stauffenberg în armata rusă?”, a făcut Graham recurs la istorie, mai exact la asasinul lui Iulius Cezar, respectiv colonelul care a încercat să-l ucidă pe Adolf Hitler. (Pentru cinefili, ultimul e interpretat de Tom Cruise în filmul „Valkyrie”). Înainte de asta, oligarhul rus Alex Konanykhin a pus la bătaie o recompensă de un milion de dolari pentru prinderea lui Putin “dead or alive”.

Postarea senatorului american a stârnit un ocean de controverse, fiind considerată de multă lume extrem de deplasată. Aşa să fie oare? Sigur, soluţia ideală ar fi ca Putin să răspundă pentru crimele sale de război – fiindcă chiar crime de război au fost în Ucraina – în faţa Tribunalului de la Haga. Dar crede cineva că acesta se va duce singur acolo? Sau va fi capturat precum Saddam Hussein, pentru a fi judecat, e drept, acesta nu la Haga?

În mod evident, un asasinat vine în brutală coliziune cu etica socială, normele juridice sau, dacă vreţi, morala creştină. (Deşi în numele credinţei, că a fost creştinism sau Islam, în istorie au fost nenumărate războaie, crime şi înfiorătoare atrocităţi.). Punând în balanţă însă un asasinat cu mii de victime nevinovate, sute de mii de familii dezrădăcinate, distrugerea unui patrimoniu cultural şi o suferinţă fără margini, oare ce ar cântări mai mult? Dar nu vorbesc de mii de victime. Poate fi doar un copil în balanţă, iar în Ucraina au fost ucişi până acum 28 de copii.

Asta ca să nu mai spun că sceleratul de la Kremlin sugerează tot mai mult declanşarea unui război nuclear. Un pericol imens pentru întreaga Europă a fost declanşat chiar cu două nopţi în urmă când a fost bombardată cea mai mare centrală nucleară de pe continent. De la un dictator sociopat poţi să te aştepţi la orice nenorocire, dacă nu este oprit. Iar Putin şi-a menţinut în anturaj doar oameni care-i cântă în strună, în frunte cu dezgustătorul personaj Serghei Lavrov.

Şi istoria ne arată că mulţi dictatori nebuni au fost opriţi doar prin asasinat. Nu l-aş pune în această categorie pe Iulius Cezar, invocat de senatorul Graham, dar în mod cert printre împăraţii romani au avut astfel de caracteristici Nero, Caligula sau Commodus. (De altfel, în Imperiul Roman, mulţi împăraţi au fost asasinaţi chiar de propriile gărzi pretoriene.) E drept, Nero s-a sinucis ca să nu fie asasinat şi, culmea, era destul de popular în rândul plebeilor, chit că dat foc Romei. (Mai nou, unii istorici contrazic istoria oficială.) Chiar şi Caligula a fost iubit de plebea romană. În toate aceste cazuri, asasinatul a însemnat stoparea unor vărsări de sânge.

Am pomenit de raportul dintre Nero şi Caligula şi plebei fiindcă probabil şi Putin a rămas cu mulţi simpatizanţi în rândul norodului rus. Cel puţin până foametea nu va face ravagii în Rusia. Şi dacă planul blitzkrieg-ului îi reuşea, foarte probabil avea mulţi admiratori nu doar în Rusia, ci şi în România. Splendida şi eroica rezistenţă ucraineană a făcut însă ca dementul să nu ajungă erou, iar acum să se pună problema opririi sale prin ucidere. Aşa cum scapi şi de un animal turbat. N-o fi moral, dar multă lume ar spune că e sănătos.

Apropo, dacă Claus von Stauffenberg reuşea să-l asasineze pe Hitler, salvând astfel câteva milioane de vieţi, era considerat de posteritate un erou – cum este şi acum – sau un un simplu criminal?