Politehnica Timişoara joacă duminică în penultima etapă a sezonului regulat. Adversarul, unul extrem de redutabil este Concordia Chiajna, echipă ce are ca obiectiv promovarea. Poli – salvarea de la retrogradare, după un campionat dezamăgitor.
„Ne aşteaptă un joc dificil. Întâlnim un adversar care, pentru a prinde unul dintre locurile de play-off şi a rămâne în obiectiv, acela de a promova în Liga I, trebuie să acumuleze trei puncte în următoarele două etape, cum în ultima etapă pentru ei urmează un joc extrem de dificil la Buzău, atunci e clar că jocul de duminică are o importanţă deosebită. E clar că şi la ei a fost o săptămână destul de furtunoasă. Chiar cu schimbări la nivel de banca tehnică şi cred că vor aborda jocul destul de motivaţi. De partea cealaltă, şi noi venim cu mare nevoie de puncte. Jocul cu Petrolul ne-a pus în imposibilitatea de a lupta pentru punctele puse în joc. Sperăm ca jocul de la Chiajna, chiar dacă este unul dificil, să arate că suntem o formaţie în creştere şi că suntem o formaţie care poate emite pretenţii de a juca de la egal la egal cu orice adversar”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.
Politehnica va fi lipsită în Ilfov de serviciile căpitanului Ioan Mera (suspendat), în timp ce Alin Ignea e incert din cauza unei accidentări.
Partida Concordia Chiajna – Politehnica Timişoara se dispută duminică, de la ora 12:30 (televizată Digisport 1, Look Sport+, Telekom Sport 1), în etapa a XVIII-a a Ligii 2. Ilfovenii sunt pe locul 4, cu 32 de puncte, în timp ce alb-violeţii ocupă poziţia a 15-a, cu 20 de puncte.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…