Administratie

În Primăria Timişoara s-a înfiinţat un nou sindicat, contrapondere la cel condus de Tiberiu Negrei

Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Timişoara au reuşit să înfiinţeze un nou sindicat, acesta primind sentinţa de funcţionare în instanţă. Noul sindicat are acum peste 50 de oameni şi va fi o contrapondere la vechiul sindicat condus de Tiberiu Negrei.

Noul sindicat este condus de Marinela Lucuţ, consilier superior în cadrul Biroului Hidrotehnic, Termoficare, Gaz. Ea este angajată din 2004 în primărie şi are experienţă în sindicalism, fiind în trecut prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte al sindicatului condus de fostul jurist al primăriei, Tiberiu Negrei. Noul sindicat are deja peste 50 de membri şi, foarte probabil, va însemna o contrapondere la sindicatul lui Negrei. Acesta din urmă mai are doar 82 de membri, tot mai mulţi salariaţi părăsindu-l. De menţionat că în instituţie lucrează puţin peste 500 de salariaţi. Potrivit unor surse, printre cei care au plecat din vechiul sindicat se numără inclusiv celebrul Culiţă Chiş, fostul director al Direcţiei Tehnice. În ultimul timp, sindicatul lui Negrei a ieşit în evidenţă prin contestarea a mai tuturor decizii ale Executivului Primăriei şi ale Consiliului Local.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

7 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

7 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

8 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

8 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

8 ore ago