Social

24 iunie, o zi magică. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul sau Sânzienele.

În 24 iunie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene. Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților și numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la regulă.

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezatorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca. Nașterea aceastuia a avut loc cu șase luni înainte de cea a lui lisus Hristos și este atestată documentar în secolele IV-V, când a fost fixată și data Crăciunului.

Unii cercetători susțin că sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie, a fost instituită spre a înlocui sărbătorile păgâne din perioada solstițiului de vară (22-23 iunie).

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaică. Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar, fiind considerate niște femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, înmulțesc animalele și păsările și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor. Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Ele pot deveni însă și dăunătoare, pot stârni vijelii și pot aduce grindină, lăsând câmpul fără rod și florile fără leac.

În dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede, când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea.

Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea de dinaintea sărbătorii, în credința că-și vor visa ursitul. Sărbătoarea Sânzienelor era considerată și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. (sursa: crestinortodox.ro)

 

Share
Published by
Dana Popa
Tags: sanziene

Recent Posts

La Moşniţa Nouă se ridică o creşă nouă cu bani de la bugetul local. Ar trebui finalizată într-un an şi jumătate

Luni, 9 februarie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor…

19 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 10 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…

13 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

19 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

19 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

19 ore ago