Consiliul Judeţean Timiş

Ziua Județului a fost aniversată în cadrul unui plen festiv al CJ Timiș. Ioan Păun Otiman și Constantin Lupu au primit titlul de cetățean de onoare

Consiliul Județean Timiș a sărbătorit, joi, în cadrul unei ședințe de plen speciale, Ziua Județului. În cadrul evenimentului au fost acordate și două titluri de cetățeni de onoare ai județului, pentru academicianul Ioan Păun Otiman și pentru Constantin Lupu, cunoscut medic, dar și pentru faptul că a inițiat celebrul concert simfonic de la peștera Românești.

În 2016, consilierii județeni au decis ca Timișul să fie aniversat în 28 iulie, dată la care, în Banat, s-a instaurat administrația românească. Cu prilejul acestui moment deosebit, joi a avut loc o ședință festivă a Consiliului Județean Timiș, în cadrul căreia s-a vorbit despre semnificația istorică a zilei.

”Vă mulțumesc că ați acceptat invitația de a fi astăzi alături de noi, alături de consilierii județeni, la acest plen festiv, la aniversarea a 103 ani de administrație românească pe aceste meleaguri. Aniversarea județului nostru ne oferă prilejul de a ne exprima recunoștința pentru apartenența la acest spațiu a cărui geografie spirituală este desenată în harta sufletului a fiecăruia dintre noi. Este o zonă pe care o numim acasă, indiferent dacă ne-am născut aici sau am ales să trăim pe meleagurile ei”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

La ceremonie au participat și mai mulți foști conducători ai administrației județene.

Ulterior, președintele CJ Timiș, Alin Nica, a înmânat două distincții în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă la viața științifică și culturală timișeană, academicianului Ion Păun Otiman și medicului Constantin Lupu.

Seria de evenimente dedicată celebrării județului a început ieri și va continua în următoarele două zile. Programul complet al evenimentelor este disponibil aici: https://ziuajudetului.cjtimis.ro/

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

5 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

7 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

9 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

9 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

9 ore ago