Au trecut 666 zile de când Nicolae Robu ne-a promis aquaparkul „Fraților Cristescu”

Oameni buni, au trecut doi ani de când am fost anunțați că vom avea ștrand pe strada Dunării, în zona depourilor CFR, și nu avem nimic. Așa vă trebuie dacă nu l-ați ales pe Nicolae Robu primar. Disperat că pierde alegerile, fostul edil a cerut voie omului de afaceri ”Frații Cristescu” să anunțe o realizare epocală în Timișoara: aquaparkul mult visat. Investiția, dacă este și când s-o finaliza ea, va fi una privată și n-are nicio legătură cu primăria, dar arată neputința acestui oraș într-o problemă chiar simplă.

În aceeași campanie electorală și Alin Nica zicea la fel, că dacă va câștiga funcția de președinte al C.J. Timiș sigur va face un aquapark. Clar că el va exista, chiar dacă nu-l vom vedea. Voi relua ce tot urlă presa de ani de zile. Oradea a făcut un astfel de proiect pe bani europeni și n-o să vă mai bat la cap cu ce i-a ieșit bine lui Ilie Bolojan, fost primar și politician local, și nu le reușește deloc alor noștri. Ungurii de pe granița de est au adunat banii românilor decenii la rând, iar noi ne-am grăbit să îi dăm pentru un serviciu bun și nu foarte scump: scalda. La 36 km de Oradea, lunile trecute s-a dat OK-ul investiției pentru un nou aquapark. E la fel de aproape Salonta de Oradea cum este Buziașul de Timișoara, dar acolo se poate, aici mai așteptăm.

Ați auzit în vreo fundamentare de proiect să oferi bani acolo unde se înghesuie astfel de obiective, ba mai ești pe granița cu Ungaria, unde mai ai zeci de ștranduri, iar într-un nod metropolitan ca Timișoara să nu finanțezi Buziașul măcar? Sau să-l finanțezi, dar ani de zile după Salonta, pentru că la Salonta ai primar UDMR, ministrul Dezvoltării este tot de la UDMR, iar directorul Companiei Naționale de Investiții, finanțatorul proiectului, n-are nimic împotrivă.

Noi ce avem? Avem liberali gârlă la județ, la guvern să-l ajute pe primarul din Buziaș. Avem un ștrand UMT privat și alte câteva unități SPA de nișă, avem un fost ștrand municipal Tineretului, din Calea Lugojului, transformat în pășune și un bazin închis de înot, dat „cadou” unui investitor local pe vremea primarului Ciuhandu, avem ștrand la Lugoj devenit anecdotic în mass-media și câteva bazine mici la Sânmihaiul German și Lovrin, dar nu avem aquapark.

Da, dar avem caniculă. Ce face un oraș supus unui astfel de regim termic an de an? Saună? Nu, orice om sănătos la cap ar face un mare ștrand, să adune banii care azi merg la unguri. Investițorii privați de la noi ce fac? Păi ce e mai simplu, ce să facă și ei? Umblă disperați să găsească orice parcelă de pământ bună să facă pe ea blocuri, case și turnuri de birouri. Salba industrială de pe vremea lui Ceaușescu, ce traversează geamăn Timișoara deodată cu linia ferată, stă pe jumătate în paragină, cumpărată cândva de investitori care au promis că nu dezafectează fabricile, iar acum așteaptă prețul bun, dar nu le-ar trece prin cap să facă ceva folositor pentru oraș și totodată profitabil pentru ei.

Administrația locală se chinuie să facă o arenă civilizată, iar dacă fotbalul și sportul s-au dus dracului, ce mai contează un an în plus sau în minus fără stadion? N-ar face primăria de capul ei un aquapark, din buget propriu. Cei din consiliul județean vor zice că s-au asociat cu Buziașul la proiectul de acolo, dar până acum ce-au așteptat? Așteptăm anul 2024 să-l vedem pe Nicolae Robu cum va zice că de vină e Fritz că „Frații Cristescu” nu i-au inaugurat promisiunea electorală. Oricum, noi cu apa nu prea…