Politica

Nervi întinşi în PNL Timiş după ce Consiliul Judeţean a pierdut peste şapte milioane de lei pentru promovarea TM 2023

Marţi, pentru prima dată de când funcţionează actuala coaliţie guvernamentală, PSD şi PNL nu au votat la fel. S-a întâmplat în Camera Deputaţilor, chiar pentru legea privind susţinerea fiananciară a Programului „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, deputaţii PNL fiind singurii care s-au abţinut.

Legea care permite finanţarea Programului „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, a fost votată, în sfârşit, marţi, în Camera Deputaţilor, care a fost şi for decizional în acest caz. Deşi este vorba de o lege fără de care nu se poate finanţa proiectul, deputaţii PNL s-au abţinut. În afara PNL-iştilor a mai existat o singură abţinere, venind tot de la un ales din Timiş, Titi Stoica de la AUR. S-a înregistrat astfel şi o premieră, fiind pentru prima dată de când funcţionează actuala coaliţie când PSD şi PNL nu votează cot la cot.

Motivul supărării PNL-iştilor a fost faptul că un amendament depus de deputatul Alfred Simonis şi susţinut de USR, a lăsat Consiliul Judeţean fără peste 7 milioane de lei. Mai exact, în forma propusă de guvern şi votată în Senat  7.379.000 de lei erau alocaţi Consiliului Judeţean pentrtu promovarea evenimentului prin intermedeul Asociaţiei TM2023. Potrivit amendamentului, banii vor fi viraţi asociaţiei direct de Ministerul Culturii, ocolind Consiliul Judeţean, instituţie condusă de preşedintele PNL Timiş, Alin Nica. De altfel, deeputaţii PNL chiar au vrut să blocheze marţi votarea proiectului. Votul a produs un şoc şi mari nemulţumiri la nivelul conducerii PNL Timiş, probabil destinaţiile celor peste şapte milioane de lei fiind stabilite dinainte. Pe de altă parte, Nica nu poate avea o reacţie vehementă împotriva unei legi care aduce bani la Timişoara, doar fiindcă nu poate gestiona el banii de promovare, lucru care ar produce multe suspiciuni.

Oricum, potrivit legii, Consiliul Judeţean va primi 32.000.000 de lei pentru investiții şi 18.679.000 de lei pentru proiecte culturale.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago