A fost votată legea de finanţare a Programului TM 2023. Scandal în coaliţie, CJ Timiş pierde 7 milioane de lei destinaţi promovării evenimentului

camera deputatilor

camera deputatilor

Ca for decizional, Camera Deputaţilor a adoptat astăzi proiectul de lege privind aprobarea OUG 83 care stabileşte unele măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Singura modificare faţă de forma votată în Senat priveşte banii pentru promovarea evenimentului. Astfel, spre marea suprărare a PNL-iştilor, 7 milioane de lei, au fost transferaţi de la CJ Timiş la Ministerul Culturii.

În sfârşit, legea prin care se va fi finanţa Programul „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″ a fost adoptată în Camera Deputaţilor, care este şi for decizional. Spre disperarea deputaţilor PNL, singura modificare importantă faţă de forma adoptată în Senat este transferul de la CJ Timiş la Ministerul Culturii a 7 milioane de lei, bani destinaţi promovării evenimentului. Mai exact, banii vor ajunge tot la Asociaţia TM2023, dar vor fi viraţi de Ministerul Culturii, iar nu de CJ Timiş. Amendamentul în acest sens a fost formulat de şeful Grupului PSD din cameră, Alfred Simonis, şi susţinut de aleşii USR.

Amendamentul a fost motivat “pentru asigurarea unei promovări naţionale şi internaţionale adecvate”. Schimbarea nu a fost agreată însă de PNL-işti, care s-au abţinut la vot. Au fost 208 voturi pentru, unul contra (PNL) şi 62 abţineri, dintre care 61 au venit de la PNL-işti, iar una de la un deputat AUR. Este vorba chiar de singurul deputat AUR de Timiş, Titi Stoica. De menţionat că, în Senat, în favoarea proiectului au fost 83 de voturi, iar împotrivă doar 23, toate aparţinând USR. Legea merge acum la Palatul Cotroceni pentru promulgare.

Cum s-a votat:

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Există vreun motiv logic pentru care să te abții la un astfel de vot? Dacă 61 de viței liberali ar fi votat împotrivă, împreună cu USR, legea pica! Oricum, știau că legea trebuuie să treacă și că va trece, și-n același timp nu le-a convenit. În loc să-și afirme acest dezacord printr-un vot împotrivă, au preferat să-și strângă cozile între picioare și să se … abțină. Ăsta-i liberalism, să votezi în turmă și la comandă? (individ, rațiune, libertate – my ass!) Felicitări parlamentarilor liberali cu circumscripția ÎN TIMIȘOARA și care n-au votat PENTRU TIMIȘOARA.
Cred că situația e coaptă pentru o parodie porno (Coaliția, merge ca titlu?). Ok, veți spune, am văzut scena cu echipa de fotbal american care se întâlnește sub dușuri cu echipa de marjorete, însă să fie ceva cu multă politică, cu doctrină, cu retezări de pensii în 30 de zile, cu protecție socială. Legătura cu realitatea ar fi făcută de numitorul comun: organul bărbătesc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara

Lotul pentru următorul sezon al campioanei naționalei de rugby se completează cu alți doi jucători din circuitul Stejarilor. Cele două transferuri se adăugă mutării făcute la începutul acestei săptămâni, când talonerul Tudor Butnariu s-a alăturat SCM USV Timișoara, la fel ca David Trăușan, care revine la Timișoara. „De data aceasta este vorba despre transferul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO

Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns într-un nou stadiu, piațeta din fața acesteia are acum o fântână arteziană finalizată. Aceasta a fost deja testată, oferă un spectacol de apă și lumini. CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că fântâna arteziană amplasată în piațeta nou amenajată în fața Gării de Nord din orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns într-un nou stadiu, piațeta din fața acesteia are acum o fântână arteziană finalizată. Aceasta a fost deja testată, oferă un spectacol de apă și lumini. CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că fântâna arteziană amplasată în piațeta nou amenajată în fața Gării de Nord din orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO
Mult disputatul proiect al taxelor și impozitelor la nivel maxim permis de legislația fiscală, pentru anul 2025, a picat la limită în Consiliul Local Timișoara. Amendamentul primarului Dominic Fritz, prin care a propus reducerea impozitării clădirilor nerezidențiale, de la 1,9% la 1,8%, la care se adaugă reducerea de 10% pentru plata până în luna martie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul taxelor și impozitelor pe 2025 a picat la votul din Consiliul Local!
În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
Pe lângă Portalul Libertății, la 19 școli din oraș Primăria Timișoara a montat instalații luminoase care reprezintă semnul victoriei, deja consacrat ca identitate vizuală pentru Revoluție. De asemenea, continuă acțiunile speciale dedicate Revoluției, cu Gala Libertății în prim plan. Mâine, 20.12.2024, la 35 de ani de când Timișoara devenea primul oraș liber de comunism, Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe fațadele a 19 școli din oraș e instalatsemnul victoriei, simbol al Revoluției
O discuție mai veche legată de spațiile educaționale din Timișoara și-a găsit rezolvare. În ședința de miercuri a Guvernului României, a fost aprobată trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara, în domeniul public al Statului și trecerea în administrarea Ministerului Educației, pentru Universitatea de Vest Timişoara în vederea mutării acolo a activității Facultatății de Educație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest primește fostul Liceu Leonida din Timișoara pentru a găzdui acolo Facultatea de Educație Fizică și Sport și un campus de cercetare
Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi” se dovedește un succes de casă. Organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, a reușit să aducă, miercuri, 18 decembrie, o premieră pentru MNArT. 735 de elevi din toate colțurile țării, alături de studenți ai Facultății de Arte și Design din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția “Luminile lui Caravaggio” a atras un număr record de elevi și studenți vizitatori într-o singură zi
Încă un pas înainte pe calea modernizării şi a inovaţiei. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin inaugurarea unui laborator de luminotehnică de ultimă generație. Realizat în parteneriat cu Power Electric SRL, investiția de 30.000 de euro oferă studenților acces la tehnologii avansate și un mediu de învățare modern,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi a inaugurat un laborator modern de luminotehnică
Astăzi, în plenul Consiliului Local va intra din nou în dezbatere proiectul privind stabilirea impozitelor pentru anul viitor. Proiectul trebuia votat în urmă cu o săptămână, dar a fost retras, în ultima clipă de primarul Dominic Fritz. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al CJ Timiş, afirmă că majorarea impozitelor nu reprezintă garanţia unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Impozitele si taxele mai mari reprezintă doar iluzia unor încasări mai mari”. Interviu cu Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş
Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în privința securității cibernetice, lecțiile învățate după perioada pandemiei sunt câteva dintre temele analizate de Ligia Ardelean, country manager al Atos România, la finalul unui an provocator pentru industria IT. Care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devină un hub regional pentru soluții IT sustenabile”
Top