Politica

Politicienii din vârful administrației locale vor pulsul poporului, chiar dacă mai avem doi ani până la alegeri

Politicienii care conduc administrațiile județului și cea a Timișoarei, au prins din nou gustul dialogului cu cetățenii cu mult timp înainte de alegerile locale, moment când băile de mulțime cu platforme electorale generoase nu mai contenesc. Nu știm dacă se pregătesc ”conspirat” alegeri anticipate, dar astfel de întâlniri nu prea sunt ceva cotidian în ultimii ani.

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, se mândrea cu faptul ce e extrem de popular în rândul plebei, că se plimbă prin oraș și discută cu cei pentru care se luptă și face orașul perfect. La alegeri, cei pentru care lupta au preferat o altă căsuță decât cea din dreptul numelui său, iar primar a devenit Dominic Fritz. Acesta, la rândul său, ne arată că e alături de popor. Și duminică seara s-a pozat cu un grup de doamne respectabile, la o discuție în Piața Traian. Nu știm dacă discuția a fost o întâmplare, în Piața Traian a avut loc un minicampionat de fotbal, cert este că Fritz nu a ratat momentul ca să se pozeze în dialog și să facă public pe Facebook întâlnirea informală.
La o vorbă cu timișoreni, în Piața Traian, duminică seară. Sper că și voi ați avut un weekend fain în această atmosferă superbă de toamnă! ”, ne anunță primarul.
Tot în popor s-a aflat și colegul său de administrație, cel cu care nu se mai înțelege prea mult ”politic”, viceprimarul Cosmin Tabără. Și el a discutat cu poporul, a fost un alai liberal, condus chiar de președintele filialei, Alin Nica, cu consilieri locali și simpatizanți de partid, care au mers să ia pulsul plebei din Zona Dâmbovița.
Și Nica, candidat (aproape sigur) pentru un nou mandat al administrației județene, a remarcat și ”multă furie”, atunci când a dialogat cu vocea cartierului. A venit chiar și cu o tolbă plină cu o grămadă de proiecte pe care actualii conducători ai orașului le-ar fi abandonat. Le dă și sfaturi: votați un primar responsabil!
”Alături de echipa PNL Timișoara m-am întâlnit cu locuitorii cartierului Dâmbovița. M-a bucurat entuziasmul cu care am fost primit, însă am văzut și multă furie față de administrația Fritz. Locuitorii din Dâmbovița s-au plâns că, după ce USR a câștigat Primăria Timișoara, Dominic Fritz și Ruben Lațcău au abandonat proiecte importante precum: complexul sportiv cu bazin de înot interior – exterior, sală de sport, pistă de alergare și loc de joacă pentru copii; extinderea și modernizarea Parcului Clăbucet; înființarea unui parc cu loc de joacă pe terenul fostei bălți; realizarea drumului de legătură Paul Constantinescu – Banatul; înființarea unui parc de mari dimensiuni, de 4 hectare; amenajarea terenului de tenis Dedeman; amenajarea parcării de pe Strada Prahova cu piață volantă; extinderea Școlii nr. 27 cu sală de sport și săli de clasă; efectuarea de reparații la trotuarele de pe strada Ana Ipătescu; demararea reparațiilor la Cinema Unirea și stabilirea unui concept de amenajare a spațiului public din exteriorul cinematografului. Sper ca în 2024 să se schimbe lucrurile, iar timișorenii, indiferent de cartierul în trăiesc, să aleagă un primar responsabil și consilieri locali preocupați de bunăstarea comunității.”, spune Nica.
Printre cei care au făcut parte din alaiul liberal care a vrut să știe problemele cartierului Dâmbovița s-a aflat și viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără. Un posibil candidat la funcția supremă din vârful administrației orașului.
”O sâmbătă dimineața petrecută alături de timișorenii din zona Dâmbovița. E important să fim printre ei, să aflăm problemele pe care le întâmpină zi de zi, să le spunem ceea ce am făcut sau facem pentru ei. Atâta timp cât voi fi în administrație, împreună cu colegii consilieri liberali, dar și membrii PNL, vom fi mereu printre ei.
Va urma o nouă întâlnire într-o altă zonă a orașului, astfel încât să parcurgem orașul în totalitate, nu doar în campanie electorală”, a scris și Tabără.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: nicolae robu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

8 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

8 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

10 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

10 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

14 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

14 ore ago