Vizionarismul lui Daniel Vighi sau ce a mai rămas din spiritul Timişoarei

Cred că rareori titlul de Cetăţean de onoare al Timişoarei a fost acordat cu mai multă inspiraţie decât în cazul lui Daniel Vighi. Şi asta dincolo de contextul emoţional şi totodată dificil, reputatul scriitor, universitar, activist civic etc. fiind pe un pat de spital. Fără a reduce meritele altor intelectuali timişoreni, cred că din scrierile şi activismul civic al lui Daniel Vighi a răzbătut cel mai mult ceea ce ne place să spunem „spiritul Timişoarei”: toleranţă, diversitate, multiculturalitate, incluziune etc.

Numele lui Daniel Vighi este legat şi de „Proclamaţia de la Timişoara”, de departe cel mai important document ieşit din revoluţie. Deloc întîmplător, el a insistat pentru un punct (4) din Proclamaţia de la Timişoara, unul mult mai puţin cunoscut decât celebrul „punct 8”: “Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în buna înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care na­ționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei”. O temă parcă mai actuală decât niciodată, ca de altfel întrega Proclamaţie.

Tot Daniel Vighi, alături de bunul său prieten Vasile Popovici, regretatul George Şerban şi Dorel Mihiţ (emigrat ulterior în Germania şi pe nedrept acuzat de colaborea cu Securiatea), au fost cu Proclamaţia la Bucureşti, pe 19 martie 1990, având o discuţie cu Ion Iliescu şi doi consilieri ai acestuia, unul dintre ei fiind… Virgil Măgureanu. Au reuşit atunci să obţină permisiunea de-a citi Proclamaţia la Televiziunea Română, prin vocea lui George Şerban. (În seara de 11 martie, ziua în care Proclamaţia  fost citită în balconul Operei, crainicul TVR, Cornelius Roşiianu traducea programaticul document într-o… încercare a Banatului de desprindere de România) Şi tot atunci, s-a aflat ceva mai târziu, Ion Iliescu a încercat să-i cumpere pe liderii Societăţii Timişoara, fără succes.

Revin însă la punctual 4 şi, din păcate, trebuie să spun că Vighi şi ceilalţi autori ai Procmaţiei s-au înşelat puţin. La aproape 33 de ani de atunci, Timişoara nu este în totalitate cum şi-au dorit-o autorii. “Spiritul Timişoarei” a ajuns un concept fără acoperire în realitate. “Şovinii invitaţi” la Timişoara nu au învăţat nimic, din contră. În Timişoara şi nu altundeva s-a strigat în stradă „Să nu uiți, Herr Fritz / Timișoara nu-i Auschwitz” sau „Marş în Germania!”. În Timişoara şi nu altundeva s-au făcut „liste negre” cu intelectuali acuzaţi de „cosmopolitism”. În Timişoara şi nu altundeva bande AUR-iste au intrat prin efracţie în primărie.

Inevitabil ajung şi la politică şi constat cu stupoare că un fost primar al oraşului (nu-i mai pomenesc numele fiindcă ar fi o impietate să-l alătur celor aminitţi aici) se află pe primul loc în opţiunile de vot ale timişorenilor. Un fost primar care promovează constant naţionalismul de grotă, discursul homofob şi ura. Un fost primar care i-a catalogat pe Daniel Vighi, Vasile Popovici şi Marcel Tolcea “nulităţi” şi “lichele ahtiate după bani”, scandalizând întreaga intelectualitate din România.

Din păcate, aşa cum avem două sau mai multe Românii, avem şi două Timişoare. Una a speranţei, a toleranţei, a Europei, devotată “spiritului” ei, aşa cum au văzut-o Vighi şi ceilalţi autori ai Proclamaţiei din 1990. Şi o altă Timişoară, revanşardă, intolerantă, obtuză, a şmecherilor, golanilor şi interlopilor, pe care mizează un fost primar. De fapt, între cele două Timişoare va fi marea bătălie a viitorului, inclusiv electorală. Nu spun că e o luptă între bine şi rău, fiecare având de ales care e binele şi răul dintre cele două Timişoare descrise mai sus. La urma urmei sunt destui români care, referindu-se la războiul din Ucraina, spun că binele e reprezentat de Putin, iar răul de Zelensky.