Invatamant

Valorile școlii politehnice timișorene, distinse în cadrul Galei Premiilor de Excelență UPT 2022/FOTO

Joi, la Universitatea Politehnica Timișoara a fost moment de sărbătoare. Instituția a organizat Gala Premiilor de Excelență UPT 2022.

În cadrul evenimentului au fost răsplătiți și încurajați cei care s-au dovedit preocupați de dezvoltarea profesională, de inovare și de performanță în activitățile depuse. Au fost premiați reprezentanți cu activitate în predare, în cercetare, în sport, cultură sau în dezvoltarea relației cu mediul economic.

Pentru o instituție care de 102 ani a contribuit la dezvoltarea modernă a orașului și a regiunii, dintre care 25 de ani de una singură, care a pus bazele celorlalte universități din Timișoara, a filialei locale a Academiei Române, o instituție care și în prezent se situează pe primul loc în țară între universitățile tehnice în mai multe ranking-uri internaționale, o instituție din care, tot recent, două colective au fost premiate de Academia Română, iar alte două au obținut premii în domeniul PR-ului, suntem îndreptățiți să avem o Gală a Excelenței. Sunt multe premii, dar acesta e, cu atât mai mult, un motiv de bucurie și de mândrie pentru noi toți”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, în deschiderea evenimentului, desfășurat joi, 15 decembrie, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT.

În continuare, au fost acordate premiile „Ioan De Sabata” cadrelor didactice care s-au remarcat prin excelență în procesul educațional și în tutorierea studenților, în baza unei competiții deschise, la propunerea comisiilor instituite la nivelul facultăților: ș.l.dr.arh. Diana Giurea (Facultatea de Arhitectură şi Urbanism); Bogdan Răzvan Virgil și Popa Adrian Călin (Facultatea de Automatică și Calculatoare); Paul Ana Cristina (Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului); Vîlceanu Clara-Beatrice (Facultatea de Construcții); Marinca Bogdan și Pop Călimanu Ioana Monica (Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii și Tehnologii Informaționale); Svoboda Marcus (Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică); Popa Mihaela (Facultatea de Inginerie din Hunedoara); Totorean Alin Florin și as.drd.ing. Borborean Andrei Tiberiu (Facultatea de Mecanică); Palea Adina Ramona (Facultatea de Științe ale Comunicării).

Tot pentru excelență în procesul educațional au fost acordate, la propunerea Comisiei de Învățământ a Senatului UPT, premiile „Ioan de Sabata – Inovație în Educație” următorilor:  Anca-Maria Moscovici și Alexandru Topîrceanu.

Nu doar eforturile depuse în activitatea didactică au fost premiate, ci și cele în activitatea de cercetare. Astfel au fost acordate premiile „Excelență în cercetare” tinerilor masteranzi, doctoranzi sau cercetători cu cele mai multe articole publicate în reviste cotate internațional: Magdalena Patricia Marinca, drd. Popa Lucian Tudor, Raul Cristian Roman.

Buna relație cu învățământul preuniversitar s-a materializat prin acordarea Premiului „Traian Lalescu” unei școli private care a crescut de la an la an, ajungând până la nivelul liceal – Școala Babel.

Chiar dacă Clubul Sportiv Politehnica Timișoara a obținut, în decursul ultimului an, aproape 100 de trofee naționale, premiul „Excelență în Sport” a recompensat, de această dată, o echipa feminină de fotbal Politehnica Timișoara, care a reușit o performanță unică: să înscrie 75 de goluri și să nu primească nici unul.

Eforturile depuse pe parcursul întregului an au fost răsplătite prin acordarea premiilor „Excelență în Digitalizare” ( Andrei Ternauciuc), „Excelență în Dezvoltare Sustenabilă” (Marian Liviu Mocan), „UPT Innovation Fellows” (Bike UP și Clevercity).

De asemenea, au fost acordate o serie de premii de excelență partenerilor educaționali și strategici ai UPT: „Partener Economic UPT” (companiile ATOS, FLEX și HONEYWELL), „Excelență în Cultură” (Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara), „Excelență în Parteneriatul ATU” (Cristina Adriana Dehelean, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Dana Petcu, de la Universitatea de Vest, și Sorin Stanciu, de la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”), „Timișoara 2030” (Ovidiu Șandor, antreprenor), „Alumnus UPT” (Alin Albu Schaffer, DHC, director al Institutului de Robotică și Mecatronică, Centrul Aerospațial German), „Centenar” ( Francisc Peter, Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului).

Atmosfera de sărbătoare a fost completată cu un moment artistic susținut de Narcisa Brumar și Marius Goșa, acompaniați la pian de Dragoș Zaharescu, de la Opera Română din Timișoara, care au interpretat câteva arii din „Scripcarul pe acoperiș”, „Liliacul” și „Don Givanni”, precum și un recital de colinde susținut de Corul Universității Politehnica Timișoara.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

3 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

3 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

3 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

4 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

7 ore ago