A fost Timişoara „jegmănită” mai mult de Viena decât de Bucureşti?

Preluând retorica AUR-istă, zilele trecute, fostul primar Nicolae Robu a produs un  atac absolut halucinant la adresa Austriei, stat pe care l-a etichetat drept „jegmănitor în trecut, jegmănitor al nostru şi astăzi”. Dincolo de populismul de grotă, dementa alegaţie este cu atât mai gravă cu cât vine de la unul care a fost primar al „Micii Viene”. Culmea, încă mai vrea, mizând exact pe opusul a ceea ce ne place să spunem „spiritul Timişoarei”. Evident, atacul la adresa Austriei, dar şi a Imperiului Habsburgic, vine tot de la frustrările pe care le are la adresa succesorului său, Dominic Fritz.

Dar aici motivaţia este absolut puerilă, el acuzându-l pe Fritz pentru o ştire din presa germană, în care printre minorităţile etnice din Timişoara apar şi austriecii. Vigilent, Robu a văzut şi aici o adevăratră conspiraţie, prin care actualul primar „face la greu promovarea intereselor necurate ale statului neprieten României”. Repet, e vorba de o ştire din presa germană, adică nu e o declaraţie a lui Fritz. Înţeleg frustrările lui Robu, mai ales în condiţiile în care Fritz apare peste tot în presa occidentală, în timp ce el, pe când era primar, în presa naţională (de cea străină nu se pune problema) era erou doar pe la TimesNewRoman sau la emisiuni satirice, precum ApropoTV..

În fine, cu acest atac, se vede treaba că Robu n-are habar de istoria oraşului sau o ignoră, considerând probabil că Timişoara s-a născut în 2012 şi a dispărut în 2020, după două mandate de împliniri măreţe. Nu e un secret că Robu chiar s-a considerat providenţial pentru oraş, iar faptul că nu are câte o statuie la fiecare intersecţie e o mare eroare pe care posteritatea e obligată să o repare. Din păcate pentru el, adevărul istoric e cu totul altul. Timişoara de astăzi nu exista fără amprenta (jegmăneala?) austriacă. Şi adevăraţii timişoreni o ştiu asta.

În 18 octombrie 1716, când Eugeniu de Savoya intra în cetatea Timişoarei a fost aclamat ca un eliberator. De altfel, nu puţin timişoreni consideră că 18 octombrie ar fi o dată mai rezonabilă pentru a fi Ziua Timişoarei decât cea de 3 august. Odată vebiţi austriecii s-a pus pe „jegmănit”. Au secat mlaştinile din jurul oraşului, principala sursă a molimelor, au regularizat şi transformat în canal navigabil râul Bega şi au construit. Tot au construit. Faptul că suntem primul oraş din ţară ca număr de clădiri istorice (peste 14.000) tot acelei perioade de „jegmăneală” se datorează. Tot din acea perioadă vin „premierele Timişoarei” cu care ne tot lăudăm astăzi. Ce să vezi, după 1918, tot ce s-a construit înainte, toate palatele, clădirile etc,. au rămas ale Timişoarei, nu au fost duse de „jegmănitori” în Austria. Amprenta austriacă care a marcat puternic arhitectura clădirilor Timişoarei ne-au şi adus denumirea de „Mica Vienă”. Şi ne lăudăm inclusiv cu asta.

Ce s-a întâmplat după 1918, când au venit „eliberatorii” din Regat? Fiindcă Timişoara era un oraş înfloritor, guvernanţii de la Bucureşti, care aveau de multe ori mentalităţi de ocupanţi, l-au transformat într-o vacă de muls. Şi au „eliberat” Timişoara de bunuri, bani şi tot ce-au mai găsit. Celebru este episodul din 1931, când premierul de la acea vreme, celebrul istoric Nicolae Iorga, vizitând Timişoara a rămas impresionat de un automobil Lincoln al autorităţilor timişorene, aşa că l-a rechiziţionat. Mai haios este un episod de la Lugoj, când noul şef al Poştei, tot venit din Regat, văzând perdelele din instituţie a comandat să fie duse la casa lui. Nu-i vorba de Banat, dar episcopului Iuliu Hossu, unul dintre făuritorii Unirii, i-a fost rechiziţionată o locomotivă nemţească de la trenul cu care a fost în vizită la Bucureşti, nemaivând cu ce cse întoarce în Ardeal.

Nu e de mirare astfel că cel mai mare om politic al Banatului, Sever Bocu, a fost un mare adept al descentralizării şi regionalizării: “Centralismul nu are naţionalitate; el a dus, fie că a fost unguresc sau românesc, la aceleaşi concluzii logice: exploatare sau sărăcie”! Tot Bocu scria în ziarul Vestul: „Duşmanul este centralismul hrăpăreţ care suge vlaga acestui popor. Bucureştii au luat proporţii fantastice numai în câţiva ani. În oraşele periferice dimpotrivă, totul lâncezeşte, datorită jefuirii metodice a provinciilor prin centralism”.

Subiectul descentralizării este la ordinea zilei şi acum. Cu toate că este al doilea mare contributor la bugetul naţional după Bucureşti, Timişoara beneficiază de cele mai puţine investiţii guvernamentale. Iar când totuşi se mai investeşte câte ceva, după ani şi ani de solicitări, exemplu Centura de Sud, incompetenţa varsă şiştarul cu lapte. Aceeaşi mentalitate interbelică, “las’ că ăia au cămara plină” se regăseşte şi acum în minţile multor guvernanţi, Timişoara fiind obligată să se descurce singură, după ce varsă dările la Bucureşti. În lipsa unei descentralizări reale lucrurile aşa vor rămâne. Astfel că închei cu întrebarea din titlu: Cine a jegmănit mai mult Timişoara? Viena, după care a rămas un oraş înfloritor şi occidental, sau Bucureştiul care s-a dezvoltat (şi) cu banii Timişoarei? Ca să vedem care sunt adevăraţii „jegmănitori”.

P.S. Cunoscutul sociolog Dimitrie Gusti, fiind în Banat la scurt timp după Unire, a întrebat oamenii dintr-un sat ce fel de legi doresc. Legi românești aplicate de austrieci și unguri, au răspuns sătenii. Adică de “jegmănitori”.