Mai noua pasiune a naționalizării. Ar fi pregătită România să-și administreze cinstit și legal resursele?

Vreme de 33 de ani am clădit societatea capitalistă românească postrevoluționară. Și tot am clădit și-am mai tot clădit până ce poporul ăsta a ajuns să fie cuprins de un scepticism raportat la ideea de capitalism, de parcă ideologul care ne-a condus țara a fost V.I. Lenin, nu Ion Iliescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu, alți comuniști, securiști sau sinecuriști. Atâta de grețoasă a fost îmbogățirea asta cu dedicație numită privatizare, căci nu mai credem nimic din ce ne-a fost dat să vedem până în zilele noastre transfer de la stat către firme private, anumite firme private, dospite din aceleași șmecherii, suveici și parteneriate găunoase.

Asta i-a făcut pe mulți să danseze pe cazaciocul ăla cântat de afară pentru îndepărtarea de Europa, iar atunci când Europa ne-a dat și motive, muzica, dansul și rima au creat un ambiect de scepticism atât în capitalism, cât și în societatea occidentală care ne-a furat, ne-a tot furat, fără să mai filtrăm informațile pentru a vedea cine ne-a furat cu adevărat și ce cetățenie au avut cei care au fost pilonii celor mai grețoase afaceri postdecembriste. Vorbește lumea astăzi de naționalizarea cutărei societăți energetice în ciuda unui stat degrabă vărsătoriu de veto vinovat, dar uită cum au arătat firmele românești când au fost administrate de stat.

Am ajuns să vedem perioada asta cu bune și rele. Ce dacă au luat pe de-a moaca de la stat, n-au respectat condițiile de privatizare stipulate în contract, iar astăzi au impânzit Timișoara de mall-uri și minimall-uri pe terenurile lor sau vândute de ei? Așa erau vremurile, dar acum lucrurile s-au așezat. Trăiești cu speranța că aplicarea legii de frica DNA sau a altor instituții a făcut ca lumea să nu-și mai asume riscuri, iar dacă în mod evident se mai întâmplă potlogării, doar trăim în România, acestea sunt de la an la an tot mai puține, iar noi, cetățeni tot mai liniștiți ai unei țări așezate într-o matcă a normalității.

Dar te trezești brusc din acest confortabil gând, din generozitatea cu care te-ai decis să amnistiezi tot șmecherul și observi că procesul ar vrea să continue, că fiecare garnitură politică își are pregătit un comando de șmenari care să facă bani pentru ei toți. E vorba de mari „tunuri” nu atât prin valoarea prejudiciului, cât prin obrăznicia și încăpățânarea unora în a continua să facă nestingeriți astfel de mizerii, provocându-ne nouă, celor resemnați, o întoarcere în timp și senzația că acest blestem nu se mai termină.

Anchetarea de către DNA a doi șefi din CFR, unul dat sistemului de Timișoara, a scos ca uleiul pe apă o astfel de afacere: complexul Astoria din Snagov. Ancheta DNA nu are la nivel de informație publică ca obiect acest „tun”, dar arată că CFR-ul continuă să fie o pepinieră de condamnați penal, cu o tradiție lungă și scumpă pentru statul român. Astăzi se încearcă judecarea unor șefi SNCFR pentru fapte aparent minore, abuzuri în ceea ce privește numiri în funcție și, ceva mai grav, concedierea unui persoane care a oferit presei informații deranjante pentru șefi, dar despre așa ceva unde nu auzim? În Primăria Timișoara s-au petrecut lucruri mai grave, iar DNA are în lucru așa ceva.

Dar să înstrăinezi o bază de zeci de hectare de malul lacului Snagov în procedură acelerată după plecarea unui partid de la putere și venirea altuia/altora seamănă cu jaful la drumul mare făcut acum două-trei decenii. Nu țintesc acum ministerul condus de Sorin Grindeanu, poate e și el „martor” la toate astea, dar te-apucă durerea de cap să afli că o societate falimentară a statului, statul prin firma mamă sau prin ministerul tutelar se „chinuie” să faciliteze prin lipsă de acțiune înstrăinarea unor bunuri în valoare de zeci de milioane de euro.

Vă mai aminți de un Necolaiciuc ce-a dat lovitura de grație CFR-ului, dar de un Liviu Luca de pe vremea Petromului administrat de stat, de alte găuri negre din care se înfruptau cei care numeau directorii în fruntea lor? Oare cum ar arăta o Românie naționalizată astăzi? Am avea confortul să spunem că acea Românie nu mai este ca altădată și că am învățat din acele experiențe? Că nu le vom mai repeta?

P.S, Cred că cea mai dureroasă asociere între acel domn Simu de la CFR și Sorin Grindeanu nu este pe tema cazurilor anchetate de DNA. În locul lui Sorin Grindeanu m-ar deranja mai mult potrivirea sinistră între etichetele „Simu, omul lui Grindeanu” și ”Simu, cel care a mărit numărul garniturilor de tren pentru mitingul lui Dragnea”. Serios, chestia asta m-ar îmbătrâni rău de tot să fiu în locul junelui.