Social

Ioan Holender a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara/Foto

Cunoscutul bariton, impresar și manager cultural, cel mai longeviv director al Operei din Viena, timișoreanul Ioan Holender, a primit titlul de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea Politehnica Timișoara. Ceremonia de acordare a celei mai înalte distincții pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, s-a bucurat și de prezența ministrului Culturii, Lucian Romașcanu.

Ioan Holender, este fost student al Politehnicii timișorene, artist liric (bariton), impresar şi manager cultural, cel mai longeviv director al Operei din Viena (1992-2010), preşedinte de onoare şi director artistic al Festivalului „George Enescu” (2003-2015), Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara.

Ceremonia a fost deschisă de președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, Radu Vasiu, care a subliniat importanța titlului de Doctor Honoris Causa chiar în ajunul deschiderii Capitalei Europene a Culturii Timișoara – 2023, program la care Universitatea Politehnica Timișoara a participat încă din faza întocmirii propunerii câștigătoare.

Tot în deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a menționat reîntoarcerea la Politehnică a lui Ioan Holender în cel mai potrivit moment, chiar înaintea deschiderii Capitalei Culturale Europene, amintind și emoția care l-a încercat atunci când l-a rugat pe maestru să accepte acordarea titlului, iar răspunsul acestuia a fost „La Politehnica mea?”.

În continuare, Laudatio a fost citit de către profesorul Ștefan Kilyeni, un vechi prieten al maestrului, care a punctat principalele momente ale vieții și carierei lui Ioan Holender, o poveste demnă de un roman sau film.

După primirea diplomei de Doctor Honoris Causa și a robei cu însemnele Politehnicii timișorene, Ioan Holender a mulțumit pentru titlul decernat atât conducerii Universității Politehnica Timișoara, cât și prietenilor prezenți la eveniment. În alocuțiunea care a urmat, maestrul Holender a vorbit cu emoție despre perioada copilăriei și adolescenței petrecute la Timișoara, despre perioada studenției la Institutul Politehnic Timișoara, despre respectul profund pe care îl are pentru profesorii pe care i-a avut, despre revolta studențească din 1956, la care a participat și care i-a schimbat cursul vieții, despre plecarea la Viena și dorul de țară care l-a măcinat mereu, despre cariera culturală și promovarea artiștilor români peste hotare, oferind o adevărată lecție de viață pentru toți cei prezenți.

Ioan Holender, s-a născut la Timişoara, în 18 iulie 1935, într-o familie de evrei înstăriţi. Tatăl său era proprietarul unei fabrici de oţet, iar pe linie maternă se trăgea din familia Dornhelm. Bunicul său, Eugen Dornhelm, era un comerciant de textile cunoscut şi respectat. În cel mai bun spirit al Timişoarei şi al Banatului, în casă se vorbea în trei limbi – germană, maghiară şi română.

În 1942 a început şcoala românească, apoi a fost nevoit să se mute în Fabric, la o şcoală evreiască. Este perioada în care persecuţiile împotriva evreilor erau la ordinea zilei, punând la grea încercare viaţa, proprietăţile şi afacerile familiei. După război a venit naţionalizarea comunistă, care a distrus totul.

La 13 ani s-a înscris la o Şcoală medie tehnică de profil electroenergetic, unde a susţinut şi examenul de maturitate. A început să practice serios mai multe sporturi, tenisul fiind pe primul loc. În aceeaşi perioadă s-a simţit atras din ce în ce mai mult de spectacolele de operă şi de teatru.

Originea „nesănătoasă” i-a blocat accesul la Facultate, așa că s-a angajat la Uzina Electrică – a devenit vatman, conducând tramvaiele de serviciu tehnic. În felul acesta a scăpat de originea burgheză, fiind acceptat la Politehnică – Facultatea de Mecanică, secţia de material rulant.

În toamna anului 1956, când era în anul al treilea de facultate, evenimentele din Ungaria au declanşat şi la Timişoara mişcări serioase în rândul studenţilor, la care Ioan Holender a participat în mod activ. Rezultatul – a fost exmatriculat împreună cu alţi colegi, cu interdicţia de a se mai înscrie vreodată la o facultate în România. În perioada următoare a trăit din tenis – antrenor la şcoala sportivă, la CFR şi la o unitate militară.

În 1959 tatăl său a depus cererea de emigrare în Israel, obţinând permisiunea de a pleca prin Viena. Mama sa trăia deja acolo – părinţii săi divorţaseră cu câţiva ani în urmă.

În perioada de început, adaptarea la Viena a fost dificilă (la fel şi obţinerea dreptului de a rămâne acolo). A încercat să continue studiile, fără succes. A lucrat ca desenator tehnic. A început să meargă la Operă şi la Burgtheater, unde a făcut şi figuraţie şi asistenţă de regie. Tenisul l-a ajutat foarte mult să se integreze.

Dar opera îl atrăgea. Timp de trei ani a făcut studii muzicale, în 1962 devenind bariton cu acte în regulă. Primele roluri în această nouă calitate le-a avut la St. Pölten şi la Wiener Neustadt – Escamillo în Carmen-ul lui Georges Bizet. În 1964 a fost angajat la Stadttheater din Klagenfurt, având şi o serie de apariţii la celebrul Wiener Konzerthaus.

În 1966 Ioan “Holi” Holender (cum a apărut pe afiş) a fost invitat la Opera din Timişoara – a cântat Giorgio Germont în Traviata lui Giuseppe Verdi şi Escamillo.

La întoarcerea în Austria şi-a analizat, în mod realist, posibilităţile de evoluţie şi şansele de viitor, luând decizia de a renunţa la cariera de solist de operă (avea 31 de ani). S-a angajat la Agenţia de impresariat “Starka” (a lui Alois Starka), unde, în câţiva ani, a desluşit toate tainele meseriei. Încet-încet a devenit un nume cunoscut în lumea operei (atât în cea a managerilor cât şi în cea a artiştilor). În 1972 a preluat agenţia, care va deveni în final “Agenţia de impresariat Holender”.

La Staatsoper, unde lucrurile nu prea mergeau bine, director era Claus Helmut Drese. Franz Vranitzky, cancelarul Austriei la acea vreme, l-a invitat pe Eberhard Waechter şi i-a propus să preia ambele teatre de operă din Viena – Staatsoper şi Volksoper.

Waechter a acceptat, dar a pus o condiţie: secretar general să fie Ioan Holender. O propunere surprinzătoare – Holender obţinuse cetăţenia austriacă cu puţin înainte.

Dar viaţa le-a rezervat o surpriză – decesul neaşteptat, după 6 luni, al lui Eberhard Waechter (29 martie 1992). Holender s-a gândit că, în aceste condiţii, ar fi normal să demisioneze, asigurând interimatul până la numirea unei noi conduceri. Nu a fost aşa – cancelarul Vranitzky l-a invitat din nou la discuţie. Nu ştia că sindicatul operei şi orchestra (practic Filarmonica din Viena) îl anunţaseră în prealabil pe cancelar de întreaga lor susţinere pentru Ioan Holender. Rezultatul – în 2 aprilie 1992 este numit director al celor două opere (avea 57 de ani, nebănuind atunci că vor mai urma şi alte două mandate).

La începutul mandatului a realizat că ansamblul operei a ajuns la cele mai joase cote. A angajat tineri solişti, foarte talentaţi, mulţi dintre ei fiind la ora actuală vedete incontestabile la marile opere din Europa sau de peste Ocean. A preferat să-I plătească mai bine pe cei din ansamblu, chiar dacă a trebuit să reducă onorariile celor “mari”.

În pofida unor acuzaţii din partea presei austriece că a „românizat” ansamblul operei din Viena, a angajat mulţi solişti din România. Cifrele stau dovadă: Ileana Tonca, Simina Ivan, Aura Twarowska, Roxana Constantinescu, Teodora Gheorghiu, Elisabeta Marin.

Timp de mulţi ani, până la venirea sud-coreeanului Jongmin Park, întregul compartiment de başi era format din solişti români excepţionali, angajaţi de Ioan Holender:

Un caz aparte, care dovedeşte flerul lui Ioan Holender de a descoperi şi de a lansa tinere talente, este cel al sopranei Anita Hartig, pe care a angajat-o în 2009 – după 150 de spectacole la Viena (roluri mici, roluri mari). Anita cântă azi pe scenele celor mai importante teatre de operă din lume: Metropolitan, Covent Garden, Paris, München, Barcelona…

Un ultim amănunt despre cel mai longeviv director al Operei din Viena (3 mandate, 19 ani – record greu de egalat): celebrul violonist Isaac Stern şi-a exprimat admiraţia faţă de un tablou care domina biroul directorial – George Enescu, pictat de Corneliu Baba.

În anul 2003 a acceptat invitaţia de a fi Preşedinte de Onoare al Festivalului “George Enescu” de la Bucureşti.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va…

O oră ago

A fost demarată licitația pentru noul pod de la Tapia

Administrația județeană a lansat, în sfârșit, licitația pentru realizarea unui nou pod peste canalul existent…

O oră ago

Se lucrează la reabilitarea și dublarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara

Lucrările la mult așteptata reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, care include și…

2 ore ago

Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL

Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în…

3 ore ago

Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul

Liga 3 a ajuns la runda a 5-a din play-off şi play-out. Ghiroda continuă să…

3 ore ago

Modelul Piedone. Neavând voie să candideze, primarii PSD din Recaş şi Şandra vor să lase primăriile moştenire fiilor lor

Sâmbătă au venit deciziile definitive în privinţa candidaturilor primarilor PSD din Recaş şi Şandra, Teodor…

3 ore ago