Dincolo de trei miliarde de euro pierdute, pensiile speciale sunt o problemă de (in)justiţie socială

În problema pensiilor speciale statul român a capitulat sau mai corect spus ar fi că a fugit ruşinos de pe câmpul de luptă. Şi când zic stat nu mă refer la vreo formă abstractă, ci la exact actuala coaliţie de guvernare cu Klaus Iohannis moţ deasupra. Se întâmplă la peste două decenii de când un preşedinte se declara învins de Sistem. Acum Sistemul a biruit din nou, dar cu larga colaborare a celor înfrânţi, printre aceştia din urmă aflându-se şi un ditamai general, cu nume care te duce cu gândul la bătălii pierdute la tot pasul.

Scriam nu cu mult timp în urmă că e aproape imposibil să se facă o reformă reală în zona pensiilor speciale în  România. Chiar cu riscul pierderii a 3,1 miliarde de euro. Şi asta, în primul rând, din cauza fascinaţiei în melanj cu teamă a politicianului român în faţa epoleţilor, precum şi a spaimei de procurori. Şi asta pe un motiv simplu: mai toţi au cel puţin câte un schelet în dulap, dar sunt destui cărora nu le mai încap dulapurile în casă, fiind astfel nevoiţi să cumpere case după case. Plus că „pensiile speciale suntem noi!”. Parlamentarii au pensii speciale, ministerele sunt pline de foşti poliţişti şi oameni din servicii cu pensii speciale. Nu cred că există vreun ministru care să nu aibă drept consilieri cel puţin un fost securist sau SRI-ist.

În urmă cu trei ani când Rareş Bogdan desfiinţa pensiile speciale în maxim o lună, această problemă ţinea mai mult de retorica electorală. Nimeni nu o lua în serios, era o chestiune demagogică şi de o imensă ipocrizie, iar mulţi politicieni nu ratau momentul să le desfiinţeze din gură, de dimineaţa până seara. Dădea bine la electorat faptul că te „luptai” cu această îngrozitoare inechitate. Şi în timp ce se tot „luptau” cu aceste pensii, apăreau noi şi noi categorii de beneficiari, printre care aleşii locali. Acum problema a devenit serioasă, odată ce se condiţionează 3,1 miliarde de euro prin PNRR de o reformă în domeniu.

Ce să vezi, acum mai toţi cei care le desfinţau din gură anii trecuţi, ne spun că nu se poate. Că – vezi Doamne! – se şubrezeşte sistemul de siguranţă al ţării, apud Marcel Ciolacu, revoluţionarul de Buzău. (Culmea, în naivitatea mea credeam până acum că oamenii ăştia stau în sistem din patriotism, nu pentru o pensie care-i pune deasupra muritorilor de rând.) Săptămâna aceasta foarte probabil va intra în parlament un proiect de lege privind pensiile speciale. Unul făcut în băşcălie, a la Nenea Iancu: „să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic”. La urma urmei, ce poţi să faci cu trei miliarde de euro? Câteva şcoli, spitale şi nişte kilometri de autrostradă?

Dar atât. Fiindcă banii din PNRR nu pot fi furaţi, mai ales pe motiv de LC Kovesi. Sigur, dacă se putea lucra cu ei ca şi cu PNDL, erau mai interesaţi de 3 miliarde de euro, socotind că cel mai mic comision (se paote citi parandărăt) este de 10%. Ar fi cel puţin 300 de milioane de împărţit. Cât despre electorat, se vor ridica iarăşi perdele de fum, cu iz patriotic şi eurosceptic. Cum au şi început. De exemplu cu gogonata minciună că în PNRR s-a scris despre creşterea vârstei de pensionare la 70 de anii. Iar „patrioţii” noştri refuzând vom fi penalizaţi de Comisia Europeană. Că nu-i destul de mare valul „suveranist” şi anti-occidental, trebuie să-l creştem şi prin minciuni ordinare. Doar ca să ne ascundem securiştii şi scheletele din dotare.

Dar chestiunea pensiilor speciale nu înseamnă însă doar aceşti bani. Şi fără ei ar trebui să fie pe masa decidenţilor ca o problemă de principiu. Problema echităţii, a egalităţii, a justiţiei sociale. Ori nu există echitate atât timp cât unul care nu contribuie la sistemul de pensii primeşte o pensie de zece ori mai mare, după 20 de ani de muncă, decât unul care a contribuit 45 de ani. Plus că omul cu pensia specială cumulează şi salariul tot de la stat. (Da, mai poate lucra.) Plus că la speranţa de viaţă din România „specialul” se bucură de pensie în medie aproape 30 de ani, în timp ce omul de rând în jur de zece ani. Că inflaţia din România este dată şi de împrumuturile masive pentru a acoperi aceste pensii nesimţit de mari, contează? 2% din PIB se plătesc acum doar dobânzi la datorii. Că sistemul de pensii va ajunge în colaps, în câţiva ani, când vor începe „decreţeii” să iasă la pensie, iar nu-i pasă nimănui. După ei, potopul! Dar, repet, în primul rând e vorba de echitate.

De departe cea mai importantă revoluţie din istoria lumii, cea franceză, care a marcat profund nu doar istoria Franţei, ci şi cea mondială, a pornit tot de la astfel de inechitate. Atunci Starea a treia (98% din populaţia Franţei) s-a revoltat împotriva „specialilor” din primele două stări, nobilimea şi clerul. Nu am amintit acest lucru ca pe o invitaţie la revoltă, ci doar ca să punctez că sistemul de esenţă feudală a „specialilor” a dispărut în lume de peste două secole. La noi continuă şi la trei ani de când Rareş Bogdan îl desfiinţa

P.S. În problema pensiilor speciale urmează să se pronunţe: Guvernul condus un pensionar special, angajat la stat şi care umează să primească o a doua pensie specială; Parlamentul compus din oameni care vor lua pensii speciale; Curtea Constituţională, care are în componenţă mai mulţi indivizi abonaţi li câte două-trei pensii speciale. Nu sunt aici nişte incompatibilităţi crase?

P.S. Marii „apărători” ai poporului şi „luptători” cu inechităţile din societate, AUR-iştii nu spun nici pâs în chestiunea „specialilor”. Nici da, nici ba. Şi asta în condiţiile în care ei au păreri despre toate. Nu-i lasă creatorii partidului?