Social

Pompierii din Timiș vor fi la datorie în noaptea de Înviere

Inspectoratul pentru situații de Urgență Timiș a dispus, pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de Sărbătorile Pascale, unele măsuri pentru a preveni producerea unor situații de urgență care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.

Astfel, premergător Sărbătorilor Pascale, au fost verificate unitățile de cult și construcțiile de comerț unde se preconizează a se înregistra o afluență mare de persoane. Pe timpul acestor controale au fost instruite persoanele care au atribuții pe linia apărării împotriva incendiilor din cadrul obiectivelor verificate, fiind distribuite o sererie de materiale de informare preventivă privind modul de comportare în diferite situații de urgență.

De asemenea, în Noaptea de Înviere, între orele 22 – 03, pompierii din cadrul celor 7 subunități de intervenție vor asigura măsurile de prevenire și intervenție în cazul producerii unui incendiu, acordarea asistenței medicale de urgență, precum și evacuarea în situații de urgență, pe durata slujbele religioase, în apropierea lăcașelor de cult unde se va înregistra un număr mare de credincioși participanți.

”Pentru prevenirea unor evenimente care pot umbri Sfintele Sărbători Pascale, recomandăm cetățenilor: să manifeste prudență cu lumânările și candelele aprinse, în timpul derulării slujbelor religioase, pentru a preveni aprinderea hainelor, a părului sau a altor obiecte din apropiere; să evite deplasarea cu lumânări aprinse în autovehicule; să mențină libere căile de evacuare din biserică și să nu forțeze accesul în interior, dacă a fost depășită capacitatea construcției; să parcheze mașinile în vecinătatea lăcașurilor de cult astfel încât să nu blocheze accesul autospecialelor de pompieri”, au anunțat cei de la ISU Timiș.

În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru: evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii, precum şi a bunurilor importante adăpostite, în ordinea valorii; anunţarea incendiului la numărul unic pentru apeluri de urgență 112; stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie.

Răspunsul la eventualele urgențe medicale va fi asigurat prin intermediul celor 9 echipaje SMURD disponibile zilnic, care vor asigura primul ajutor medical calificat, 2 ambulanțe de terapie intensivă mobilă, 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă neonatală, 2 motociclete SMURD și 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Când critica devine ofensă personală

Statul român se apără de critică mai energic decât de incompetență. În România anului 2025,…

O oră ago

Ești invitat să faci parte din povestea Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028!

Produci delicii locale sau produse artizanale legate de gastronomie? Atunci aceasta este șansa ta să…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 25 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

13 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

17 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

18 ore ago