Politica

Ciprian Titi Stoica, penalizat ”sănătos” de Comisia Juridică a Camerei Deputaților, cu tăierea la jumătate a indemnizației și limitarea intervențiilor în plen

Deputatul AUR de Timiș, Ciprian Titi Stoica, la pachet cu patru colegi de partid și cu independentul Dumitru Coarnă, s-au ales cu o gaură sănătoasă, atât în portofel, dar și în ceea ce privește posibilitatea să-și expună la tribuna Parlamentului opiniile politice.

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a hotărât în cursul zilei de marți, în unanimitate de voturi, sancționarea deputaților Sorin Titus Muncaciu, Ilie Alin Coleșa, Ringo Dămureanu, Ciprian Titi Stoica și Lilian Scripnic, de la AUR, respectiv a independentului Dumitru Coarnă.

Cei șase aleși au fost găsiți vinovați de încălcarea a două articole din Regulamentul Camerei Deputaților. Unul se referă la ”utilizarea violenței fizice constând în gesturi agresive ori a violenței verbale constând în țipete, injurii, amenințări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat sau a oricărei persoane prezente la activitățile parlamentare”, iar cel de-al doilea articol se referă la ”participarea la desfășurarea unui banner în sala de ședințe în plen sau în sălile comisiilor Camerei Deputaților, înregistrarea sau transmiterea în direct a ședințelor Camerei Deputaților, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau comisiilor, utilizarea violenței fizice sau a violenței verbale constând în țipete, injurii, amenințări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat sau a oricărei persoane prezente la activitățile parlamentare”.

Sancțiunea presupune diminuarea indemnizației cu 50% pe o perioadă de 6 luni. Indemnizațiile lunare ale acestora variază între 10.951 de lei la 11.194 de lei, astfel că ei vor pierde aproximativ 5.500 de lei/lunar pentru următoarea jumătate de an. Cea de a doua sancțiune înseamnă reducerea duratei luării de cuvânt la 10 secunde/intervenție pe o perioadă de 3 luni în cadrul ședințelor Camerei Deputaților.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

4 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

6 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

7 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

7 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

8 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

8 ore ago