Acuzat că face jocuri politice și blochează transportul public la Ghiroda, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, respinge acuzațiile și îl face pe primarul Ionuț Stănușoiu procesoman, care refuză doar plata unor facturi.
”Vreau să răspund un pic cu surprinderea acuzațiilor pe care primarul de la Ghiroda, dl. Ionuț Stănușoiu le aduce. Am văzut și eu în presă și pe pagina noastră de Facebook aceste acuze pe care dânsul le-ar avea la adresa mea, în calitate de președinte ale asociației, și vreau să vă zic că n-are nicio legătură rolul de viceprimar al Timișoarei cu deciziile tehnice pe care STPT și SMTT le iau. Acestea sunt decizii operative de zi cu zi, care nu sunt decise de către mine. Rolul de președinte este un rol care se exercită de câteva ori pe ani, când există adunarea genera a asociațiilor”; a declarat, miercuri, Lațcău..
Suspendarea are la bază doar datoriile primăriei din Ghiroda.
”Suspendarea despre care dânsul vorbește pentru că am vorbit și eu cu colegii mei atât din STPT cât și din SMTT, este datorată unui fapt foarte simplu: Primăria Ghiroda nu a plătit de șase luni de zile transportul public. S-au strâns undeva la un milion de lei datorii curente și încă un milion de lei facturi restante din regularizare, din anul anterior, deci în total vorbim undeva la 2 milioane de lei pe care Primăria Ghiroda le are de plătit către SMTT și STPT. Deci, aici nu vorbim de o problemă cu regularizarea, dar vorbim de facturi curente de șase luni de zile pe care Primăria Ghiroda nu le plătește. Problema nu este doar că nu plătește, ci că în mai multe adrese, Primăria Ghiroda a spus că ea nu va plăti facturile”, mai spune Lațcău.
El spune despre colegul său de administrație că e procesoman.
”Sunt mai multe procese, cred că sunt două la număr, procese pe care Primăria Ghiroda le-a intentat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară. SMTT, cea care se ocupă de transportul în comun, în care acuză actul constitutiv, acuză modul în care funcționează asociația. Nu contează lucrul ăsta, este dreptul lui să conteste lucrurile, trăim într-o democrație. Dar ce nu este dreptul lui este să nu plătească facturi vreme de șase luni de zile, pentru că până la urmă șoferii de autobuz care deservesc Ghiroda primesc salariile. Nu pot să aștepte ani de zile până când dl. Stănușoiu își va termina excursiile aceste procesomane și va concluziona că trebuie să plătească facturile. STPT-ul trebuie să plătească motorină pentru autobuzele care merg la Ghiroda. Carburantul nu se plătește o dată la 1 an, la 2 ani de zile, ci lună de lună, STPT trebuie să plătească electricitate pentru troleibuzele care merg la Ghiroda. În aceste șase luni de zile, costurile ca transportul în comun în comuna Ghiroda să funcționeze au fost suportate de către ceilalți membri”, conform viceprimarului Timișoarei.
Oficialul apreciază decizia de a se plăti facturile.
”Eu acum am văzut declarația pe care primarul Stănușoiu a făcut-o public, a spus că se va plăti, se vor plăti aceste facturi. Mă bucur de acest lucru. Cu siguranță acești bani vor fi foarte importanți pentru că carburantul din ultimele șase luni, motorina cu care locuitorii din Ghiroda au fost transportați a fost plătit la zi, electricitatea cu care troleibuzul merge la Ghiroda au fost plătită. Șoferii care deservesc primăria Ghiroda au fost plătiți. Nu cred că această acest cost se poate amâna sau se poate împinge pe pe seama celorlalți asociați din cadrul asociației de dezvoltare intercomunitară. Deci, ca atare, procesele dânsului pot să meargă înainte”, a mai declarat Lațcău.
Majorarea de preț nu trebuie aprobată de fiecare primărie cu o hotărâre de consiliul local al fiecărui membru, mai spune Lațcău.
”Noi, primăriile, ne-am delegat această responsabilitate către Adunarea Generală Asociațiilor, către SMTT, unde tot primarii sunt reprezentanții sau viceprimarii, inclusiv secretarii sunt reprezentanții primăriilor și votează în AGA. În momentul în care reprezentantul primăriilor în AGA a votat pentru majorarea prețului, acesta crește în mod automat. Nu este nevoie pe acest mandat special care a fost dat prin HCL inclusiv de către Primăria Ghiroda. Da, când s-a înființat asociația și când s-a făcut contractul de delegare nu este nevoie de voie de HCL”, a mai declarat viceprimarul Timișoarei.
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…