Politica

Gândire cu premeditare. Adrian Lulciuc, liderul PNL-iştilor din CL Timişoara: Cei care nu-şi permit o bicicletă, se vor urca în maşinile personale

În goana de-a vorbi şi a se auzi, politicienii români ajung uneori la fracturi grave de logică, exprimate în aceeaşi intervenţie. Un astfel de exemplu este al liderului Grupului de consilieri locali PNL, Adrian Lulciuc. Care, speriat că STPT ar putea renunţa la serviciul de biciclete, a atenţionat că timişorenii care n-au bani pontru vehiculul cu două roţi vor recurge la… maşinile personale.  

“Dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci”, este o celebră zicere a reginei Maria Antoaneta (demontată însă de istorici), reacţie la populaţia săracă a Parisului care cerea pâine. Aproximativ aceeaşi logică de gândire am regăsit-o şi la Adrian Lulciuc, liderul PNL-.iştilor din CL Timişoara. Dorind să-l combată pe directorul STPT, Constantic Cocheci, care a vorbit de ineficacitatea serviciului public de închiriere a bicicletelor, Lulciuc a comis o fractură logică de o mare frumuseţe

„Dacă noi considerăm că este necesar în Timișoara, pentru că avem trafic, avem grad mare de poluare, pentru că vrem să încurajam mersul pe bicicletă, pentru că nu toată lumea își permite o bicicletă, noi vrem să încurajam ca acest serviciu să fie folosit de timișoreni. (…)Altfel, unde ajungem? Ajungem ca oamenii care erau învățați să meargă cu bicicleta să se mute în mașină? Să facem din nou trafic în oraș?”, a afirmat Lulciuc.

Sintezând declaraţia lui, ce se înţelege de aici? Că mulţi timişoreni, fiind săraci să-şi cumpere o bicicletă, probabil neavând bani nici pentru transportul în comun, vor fi nevoiţi să apeleze la… maşinile personale.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

9 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

9 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

11 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

11 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

15 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

15 ore ago