Politica

Încercare în Senat de revocare a lui Alin Nica din poziţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate. PNL-iştii au tergiversat şedinţa şi nu s-a mai ajuns la vot

Pe Ordinea de zi a plenului Senatului a figurat, astăzi, şi un punct privind revocarea preşedintelui CJ Timiş, Alin Nica, din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate. Propunerea a fost făcută de senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, dar a fost îmbrăţişată şi de senatorii PSD. PNL-iştii au făcut scut în jurul lui Nica, iar punctul privind revocarea n-a mai ajuns la vot. Cel mai probabil, el va fi pus din nou pe Ordinea de zi, luni, 26 iunie.

Preşedintele CJ Timiş şi al PNL Timiş, Alin Nica se află într-o situaţie cel puţin absurdă. El este membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI), organism care monitorizează Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Pe de altă parte, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu trei “incidente de integritate” pe care le-ar fi comis Nica. Este vorba de conflict de interese, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane şi fals în declarații. În poziţia de membru al CNI a fost votat de Senat, for care poate să-l şi revoace.

Lucru pe care l-a propus, astăzi, senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, solicitând în acest sens suplimentarea Ordinii de zi.

Raoul Trifan

„Vreau să iau cuvântul pe procedură pentru a vă aduce la cunoştinţă o situaţie foarte gravă, care există la vârful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), iar aceasta este că domnul Alin Nica, care este preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, face parte din Consiliul Naţional de Integritate, practic forul care conduce ANI. Or, domnul Alin Nica a fost cercetat de către ANI, iar ANI a făcut o sesizare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deci a fost trimisă o sesizare pentru indicii referitoare la infracţiunile de conflict de interese, respectiv folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Este cel puţin imoral ca acest om să mai facă parte în continuare din acest for care conduce ANI, practic instituţia care îl cercetează şi care a făcut acea sesizare către Parchet. Drept urmare, domnule preşedinte, vă solicit să suplimentăm ordinea de zi cu un vot de revocare a domnului Alin Nica din CNI, pentru că Senatul numeşte membrii acestui for, tot Senatul poate să-i şi revoce”, a declarat Trifan în plen.

Cererea în cauză a fost aprobată cu 34 de voturi „pentru” din totalul celor 54 exprimate. Cu toate acestea şeful de şedinţă, Sorin Cîmpeanu (PNL) a încercat să nu-l pună pe Ordinea de zi. Apoi PNL, la iniţiativa Alinei Gorghiu, a încercat să blocheze solicitarea lui Tifan trimiţând-o la Comisia Juridică, unde preşedinte este Cristian Ţăgârlaş, tot PNL.

După lungi discuţii, în timpul cărora Daniel Fenechiu, liderul Grupului PNL, a încins telefoanele, propunerea a ajuns pe locul 15 din 21 de puncte de pe Ordinea de zi.

Din acest moment a început o nouă parodie. La fiecare punct discutat au luat cuvântul Fenechiu şi Ţăgârlaş, doar pentru tergiversare. În cele din urmă, şedinţa s-a închis după punctul 11, Nica scăpând de această dată.

“Cel mai probabil va ajunge din nou pe Ordinea de zi luni, la prima şedinţă”, ne-a declarat Trifan.

De menţionat că subiectul prezenţei lui Nica în CNI, cu toate că are mari probleme cu ANI, a fost făcut public de Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş. Până la reluarea votului se poate pune întrebarea de ce Nica nu demisionează din forul respectiv, el oricum făcând parte din tot felul de comiţii şi comitete, atât în România, cât şi la nivel european.

 

 

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

8 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

8 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

14 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

14 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

15 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

15 ore ago