Inflația de organigrame cu care se confruntă Primăria Timișoara a avut joi un nou episod. O nouă schemă de personal, una specială, cu un departament nou creat special pentru a satisface o victorie în instanță pentru Culiță Chiș, a fost votată de Consiliul Local.
Acum fosta mână dreaptă a lui Nicolae Robu e din nou director cu acte. Special pentru a rezolva o decizie judecătorească, primăria a inventat o direcție unde Chiș va fi șef. Până și denumirea este una ciudată și pune în aceeași oală două lucruri care nu au nimic în comun: Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar. Chiar dacă hotărârea judecătorească a fost ”îndeplinită”, Sindicatul Liber deja pune la cale un posibil nou proces, cerând numirea lui Culiță Chiș la Direcția de Investiții.
Până una – alta, joi CLT, cu 18 membri prezenți, a aprobat înființarea noii direcții amintite, special pentru ca să fie director Culiță Chiș. Situația tot mai apăsătoare a valurilor de organigrame a fost menționată și de primarul Dominic Fritz.
„Înființarea acestei direcții nu este ceva ce fac cu bucurie, nu o fac pentru că eu cred că ar duce la o îmbunătățire a aparatului, ci o fac pentru că instanța ne obligă, într-adevăr, să-l repunem în funcție pe un director general și neexistând nicio funcție de director general vacantă în cadrul primăriei pentru care persoana respectivă să îndeplinească condițiile, singura variantă să ducem această sentință la îndeplinire este să creăm de fapt postul pentru el”, a spus în ședință, Dominic Fritz.
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…