Social

A fost finalizat acoperişul de la Liceul Calderon. Investiţia a fost făcută de la bugetul local

La întoarcerea din vacanță, elevii de la Liceul Calderon, care învață în clădirea de pe str. C. Sălceanu, nr. 11, vor avea parte de condiții mai bune în școală. Primăria Timișoara a finalizat lucrările de reabilitare a acoperișului la acest corp de clădire.

Acoperișul a fost reabilitat complet, hidroizolat și eficientizat energetic. Primăria urmează să realizeze etapele administrative aferente unei investiții publice și va începe procedurile de recepție. Valoarea investiției este de 605.778,1 lei (TVA inclus) și este finanțată integral de la bugetul local. Municipalitatea are în plan continuarea lucrărilor și eficientizarea energetică a imobilului.

Anul acesta sunt în lucru, concomitent, cele mai multe investiții în educație din istoria orașului, transmit reprezentanţii municipalităţii. Printre cele mai importante se numără: școală nouă la Waldorf, reabilitarea Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu”, lucrări de extindere la Școala Generală 30, campusul Lenau, extinderea Școlii Generale 13, sala nouă de sport de la Generală 25.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

46 de secunde ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

17 minute ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

3 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

16 ore ago