La Timișoara și-a închis porțile cea de a cincea ediție a principalului eveniment dedicat artei contemporane, care are loc în România, Bienala Art Encounters. Parte relevantă a programului cultural „Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii”, a avut închiderea oficială în weekend-ul 14–16 iulie. Bienala Art Encounters 2023 a fost o ediție dedicată intersecției dintre artă, știință și ficțiuni, reunind deopotrivă artiști cunoscuți la nivel internațional și tineri artiști emergenți.
Vreme de două luni de zile, în perioada 19 mai – 16 iulie 2023, Bienala intitulată My Rhino is Not a Myth. art science fictions a transformat Timișoara într-o capitală a artelor contemporane, aici expunând 60 de artiști din 21 de țări. Organizată într-un an cu totul special pentru Timișoara, această ediție a fost vizitată de aproximativ 25.000 de persoane. Pornind de la un concept curatorial realizat de Adrian Notz alături de colectivul curatorial compus din Cristina Bută, Monica Dănilă, Ann Mbuti, Edith Lázár, Cristina Stoenescu și Georgia Țidorescu, această ediție a bienalei a reușit în cele opt săptămâni să se transforme într-un remarcabil exemplu de imaginație artistică și științifică.
Bienala Art Encounters este un eveniment organizat de Fundația Art Encounters, fiind finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și co-finanțat de Ministerul Culturii și AFCN, având ca partener principal Raiffeisen Bank și ca sponsori ISHO, Tazz, MEWI și DACOart. Această ediție specială a bienalei a propus și o serie de parteneriate locale, naționale și internaționale, precum cel cu organizația britanică Invisible Dust și British Council Romania, care au facilitat un workshop dedicat programului de mediere al ediției, cu Centrul ETH AI din Zürich și Universitatea Politehnica din Timișoara, care a rezultat într-o conferință internațională despre artă și știință, dar și cu ONG-ul Praksis din Norvegia, împreună cu care am putut dezvolta practica creativă prin inserarea în spațiul public, în fața Castelului Huniade, a lucrării artistei Maren Dagny Juell. Una din cele mai importante publicații de artă contemporană, Frieze, titra că Bienala Art Encounters a reușit „să reimagineze Europa dinspre Est”, transformându-se într-o extraordinară vitrină a culturii cosmopolite, marcată de toleranță și solidaritate, iar Beaux Arts, din Franța, a subliniat succesul unui eveniment de artă contemporană care „a reușit să abordeze complexitatea lumii cu luciditate și poezie”. O altă reușită a celei de-a cincea ediții a fost includerea în circuitul urban local a unor spații de patrimoniu îndelung ignorate și chiar uitate. Deloc întâmplător, din cele 8 spații pe care le-a avut Bienala în oraș, Castelul Huniade a fost și cel mai vizitat, fiind redeschis pentru Bienală după 15 ani de absență din circuitul public. Alte locații ale Bienalei au fost STPT–Multiplexity (vechiul depou de tramvaie al orașului), spațiile fostei Fabrici Azur de la Faber, Comenduirea Garnizoanei din Piața Libertății, Muzeul Național de Artă Timișoara și complexul ISHO.
În cele două luni de zile, Bienala Art Encounters 2023 a oferit publicului local, național și internațional un program intens de tururi ghidate, intervenții în spațiul public, tururi cu un tramvai personalizat cu instalația Black Cloud, conferințe despre artă și știință, patru serii de proiecții de filme de artă la Cinema Victoria, un program complex de mediere pentru diferite categorii de vârstă, workshop-uri și petreceri tematice, evenimente în spațiile de tip artist-run (Avantpost, Balamuc, Baraka, Lapsus, Nava C2, Simultan) din oraș.
De asemenea, pentru prima oară în istoria acestor ediții, Bienala Art Encounters a propus și o extensie artistică la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, prin instalația Black Cloud a lui Carlos Amorales, care mai poate fi vizitată la MNAC până pe 1 octombrie. La finalul acestei ediții a fost lansat Catalogul bienalei, o lucrare originală, construită ca un fascicul de numere de revistă, urmând fiecare 4 fire narative imaginate de echipa curatorială.
Proiectul Bienalei Art Encounters 2023 este parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și a fost finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Fundația Art Encounters, promotor și organizator al Bienalei Art Encounters, este activă din 2015 ca inițiativă culturală privată care are ca scop facilitarea și sprijinirea artei contemporane din România. Misiunea ei este de a stimula dialogul, învățarea, cercetarea și experimentarea, oferind un model instituțional adaptat nevoilor contextului local, dar implicat în mod egal în contribuția la scena artistică internațională.
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…