Politica

USR Timiş: Alin Nica apelează la susținere din interiorul PSD pentru a-și demite administratorul public

USR Timiş recţionează la modul în care Marian Vasile a fost îndepărtat din funcţia de administrator public al judeţului, respectiv prin desfiinţarea funcţiei. USR-iştii afirmă că preşedintele CJ Timş, Alin Nica, trebuia să-şi asume demiterea lui Vasile, nu să apeleze la PSD în acest scop.

 Într-o mișcare evazivă, Alin Nica a decis să fugă de responsabilitate pentru numirea unui alt administrator public, spun cei din USR, într-un comunicat de presă. În acest sens, Nica a apelat la consilierii județeni PSD pentru a desființa funcția respectivă.

„Demisia administratorului public trebuie făcută chiar de domnul Nica, care l-a și numit. Să recunoască greșeala pe care a făcut-o, iar asta e normal, se întâmplă să mai facem și alegeri greșite în viață și nu să îi cheme pe frații mai mari de la guvernare să le rezolve dânșii problemele”, a transmis Vlad Șendroiu, lider de grup al consilierilor județeni USR Timiș.

Președintele Consiliului Județean poate demite din funcție administratorul public fără astfel de ocolișuri, însă i-a lipsit curajul să ia această decizie, arată USR-iştii. Aceştia adaugă că, pe lângă lipsa de asumare, s-a văzut “lipsa de abilitate a lui Alin Nica în a găsi un om competent pentru această funcție importantă.”

„Cred că domnul Nica poate foarte bine să meargă în continuare cu această organigramă, să-l elibereze din funcție pe Marian Vasile, să numească un nou administrator public și să nu fim nevoiți ca un an de zile județul să nu aibă un administrator public. După logica asta cu „eliminăm funcțiile care nu fac nimic”, am putea elimina și jumătate din guvernul României.”, a mai adăugat Vlad Șendroiu.

USR-iştii amintesc că, în mai multe cazuri din trecut, președintele CJ s-a remarcat prin apropierea de personaje dubioase, cum ar fi Iosif „Borsetă”, căruia i-a oferit un post călduț ca director al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Timiş

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

54 de minute ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

20 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

20 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

21 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

22 de ore ago