O avertizare meteo cod galben de vijelii și averse, valabilă de sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 18.00 și până duminică, la ora 3.00, a fost emisă de ANM pentru cinci județe din vestul țării.
Vizate de atenționarea cod galben de vreme extremă sunt județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit AMN, în aceste zone „vor fi perioade cu intensificări ale vântului și vijelii, vitezele la rafală fiind de 55…60 km/h și izolat de peste 70 km/h”. Local vor fi și averse, descărcări electrice și grindină, iar în intervale scurte de timp se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…