Politica

Dominic Fritz, amintiri despre prima şi ultima şpagă din viaţa sa. Se întâmpla într-o vamă…

Primarul Dominic Fritz rememorează, într-o postare pe pagina sa de Facebook, primul său contact pe care l-a avut cu Timişoara. Se întâmpla în urmă cu 20 de ani, atunci când spune că a avut singurul contact din viaţa sa cu şpaga. Se întâmpla la vamă…

 Actualul primar al Timişoarei a ajuns în oraşul de pe Bega în urmă cu exact două decenii. Atunci a avut şi primul, dar şi ultimul contact cu celebra şpagă din vămi.

 “Acum fix 20 de ani, într-o zi caldă la sfârșit de vară 2003, am pus prima oară piciorul în Timișoara. În afară de “ciao”, “ce mai faci” și “te iubesc” nu știam o boabă românește. Am venit cu autocarul, am stat 6 ore la vamă și am plătit prima și ultima șpagă în viața mea, 5 euro care s-au strâns de la fiecare călător”, a povestit Fritz pe pagina sa de Facebook

El povesteşte şi cum a învăţat limba română, respectiv de la copiii unui centru în care făcea voluntariat

“Am lucrat în Freidorf într-o casă cu 12 copii abandonați sau orfani. Ei m-au învățat românește și cum să nu-ți pierzi speranța. Eu i-am învățat să cânte la chitară, să facă foc de tabăra și să ierte. Stăteam într-un bloc pe strada Mureș cu încă 3 voluntari germani, iar în fiecare zi pe drum la lucru, treceam cu tramvaiul prin Piața Maria și nu-mi venea să cred ce curaj au avut oamenii în 1989. La biserică, am rostit Tatăl Nostru în română, germană și maghiară. M-a facut să înțeleg profunzimea diversității acestui oraș”, a continuat Fritz

Acea perioadă petrecută în Timişoara l-a făcut să revină peste ani, pentru ca acum să fie primar.

“M-am îndrăgostit de oraș, m-am hotărât sa revin… iar restul e istorie. Iubirea pentru Timișoara a rămas până azi. Copiii de atunci sunt adulți acum, iar când ne auzim la telefon sau ne vedem la o cafea, râdem despre greșelile de română pe care le-am făcut acum 20 ani, și uneori cântăm împreună copiilor lor”, a încheiat Fritz

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

O oră ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

2 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

3 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

3 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

3 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

5 ore ago