Politica

Viceprimarul Dumbrăviței, Sergiu Grui, pe lista USR pentru Parlamentul European

În această dimineață s-au finalizat alegerile interne pentru lista candidaților USR la Parlamentul European. Pe lista care o are pe prima poziţie pe Elena Lasconi apare şi Sergiu Grui, viceprimarul comunei Dumbrăvița.

Lista a fost făcută publică de președintele USR, Cătălin Drulă, și include nume precum  Elena Lasconi, primar al orașului Câmpulung, Dan Barna vicepreședintele USR și ALDE Europa și Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății.

“Avem oameni cu experiență reală în administrație, fonduri europene, politică externă. Nu e doar o listă, e un semnal că USR rămâne ancorat în valorile Europei libere și democratice. Sergiu Grui știe ce înseamnă buna guvernare din poziția sa de viceprimar și misiunea lui este să aducă Europa mai aproape de comunitățile locale”, transmiste USR Timiş printr-un comunicat de presă.

Pe 20 octombrie, la Consiliul ALDE Europe, găzduit pentru prima dată la București, USR își va lansa oficial candidații pentru Parlamentul European.

„30 de ani de la Revoluție și ce avem? Extremiști și partide-sistem? Noi, USR, suntem alternativa reală pentru modernizarea României. Luptăm pentru valorile europene care definesc și Banatul, ca spațiu al toleranței inter-etnice și al prosperității clădite pe muncă cinstită. Vrem o țară ca afară, bazata pe lege și reguli, în care statul ajută, nu te fură și servicii de calitate pentru toți cetățenii. Aceasta este Europa și este visul nostru pentru România, iar pentru a-l împlini avem nevoie de voi” a spus Sergiu Grui, viceprimarul Dumbrăviței și candidat USR pentru Parlamentul European.

 

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: listausr

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

10 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

10 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

11 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

14 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

16 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

16 ore ago