Opinii

Doi doctori academicieni înrudiţi în spirit şi simţiri. Ce legătură este între PNL Timiş şi… Denise Rifai

Extras dintr-un tomberon politic, a intrat în studioul unei televiziuni naţionale, la o emisiune, am înţeles, cât de cât cu rating, probabil şi datorită prezentatoarei mai controversate. Proaspăt pensat şi vopsit. Şi nu-i lăcrimau ochii de la pensat, a afirmat invitatul. Iar de vopsit nu se vopseşte, a ţinut să spună, ci doar s-a dat cu… nu, nu gel estompator, ci șampon cu pigment pentru păr grizonat. “Dar pentru asta, primul lucru este să ai şi păr”, spune individul cu nedisimulată infatuare. “Cred că este un lucru bun, normal, să te îngrijești”, a închis invitatul capitolul “pensat, ras şi vopsit”.

Apoi a început un proces de victimizare pe de-o parte şi de albire din partea amfitrioanei. Individul e nevinovat moral și legal de moartea unui tânăr într-un accident. Întrebat daca îşi reproşează ceva în urma tragediei, el răspunde clar: „Ce să îmi reproşez? Nu sunt vinovat nici în justiţie şi nu sunt vinovat moral.”. Probabil şi doarme bine. Mai mult, luând-o pe teorii conspiraţioniste, afirmă că a fost o ţintă şi victimă a unui linşaj orchestrat de vreo ocultă fiindcă era patriot şi iubit de popor. Mult prea iubit. „Am fost ţintă politică, a fost un linşaj mediatic de tip intelligence.” Iar accidentul a fost unul “ciudat”, poate pus la cale tot de ocultă. Şi totul când avea peste 53% în sondaje.

Probabil v-aţi grăbit să credeţi că accidentul invocat este de la poarta la intrarea într-un oraş, pentru conformitate, Timişoara. Poartă care a căzut peste un tânăr student, în timpul unei vijelii, ucigându-l. În fine, poartă ridicată, fără avize, de o firmă de casă a Primăriei Timişoara şi al cărei patron a “sponsorizaat” cu mobilier nou-nouţ cabinetul unui fost primar al Timişoarei. Dar nu e chair aşa, victima accidentului a fost poliţistul Bogdan Gingină, care a murit în octombrie 2015, cu doi înaintea studentului timişorean, fiind în coloana oficială a ministrului de Interne de la acea vreme, Gabriel Oprea. Şi, da, invitatul cu pricina a fost chiar el, Gabriel Oprea, zis şi Generalul “Izmană”, zis “Interesul naţioanl”.

Dacă aţi căzut în eroare şi v-aţi gândit la o altă persoană nu e vina dvs. Fiindcă între cele două personaje există multe similitudini, prea multe. Amândoi sunt ferchezuiţi, mergând până la vopsirea părului, o pedanterie mai potrivită unei cocote trecută de prima tinereţe. Ce-i drept, unul cu șampon cu pigment, altul cu gel estompator. Ambii sunt patrioţi asumaţi, motiv pentru care Oculta, Statul Paralel, agenturile străine i-au luat la ochi. Pe unul Oculta l-a azvârlit din guvern, chiar când putea ajunge premier, altuia i-a furat alegerile de sub, implicit scaunul de primar. Ambii sunt doctori, dar nu doar atât, fiind şi conducători de doctorate. Unul dintre ei a avut însă ghinion, intrâns pe mâinile Emiliei Şercan. Ambii sunt şi academicieni. Unul la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), altul la Academia de Ştiinţe ale Securităţii. Similitudinea merge şi mai departe, ambele academii fiind de rit PSD.

Şi nu e doar atât. Amândoi sunt fani ai fotbalului. Unul a fost patron pe bani publici al unei echipe care s-a desfiinţat, altul a fost cărătorul de geantă al unui fost patron de echipă, cred că tot desfiinţată. Pentru conformitate, Miron Cozma. Că sunt narcisişti şi megalomani amândoi, se înţelege. La fel şi că marile spirizte se aseamănă. Iar în final să răspund şi la chestiunea din titlu. Unul a fost a fost prezent, în urmă cu două zile, la o emisiune de spălat cadavre, emisiune moderată de Denise Rifai. Altul a fost scos din tenebrele politicii şi prezentat ca o trufanda de PNL Timiş…

 

 

 

 

 

 

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

12 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

13 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

14 ore ago

Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări

În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic,…

15 ore ago

A devenit funcțională stația de autobuz nou înființată la Parcul Botanic

Așa cum Primăria Timișoara anunțase în urmă cu mai multe luni, la Parcul Botanic a…

16 ore ago

La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri

În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această…

17 ore ago