Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, la Hălăucești (Iași), în prezența ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, a deputatui Filip Havârneanu, a europarlamentarului Dragoș Prîslaru și a zecilor de tineri din toate colțurile țării, a avut loc “Gala Tinerilor din Mediul Rural” – ediția 4, 2023.
În cadrul galei s-au decernat patru categorii de premii: Premiul de “Tânăr implicat în comunitate”, Premiul de “Lucrător de tineret responsabil”, Premiul de “Echipe de tineri voluntari implicați” și Premiul de “Proiecte sau inițiative de impact în comunitate”. Punctul culminant al Galei Tinerilor din Mediul Rural, a fost momentul anunțării comunelor care vor purta titlul de “Sat european de tineret 2024”.
Primul titlu de “Sat european de tineret 2024” a fost decernat comunei timișene Jebel, devenind astfel prima comună din județul Timiș și chiar din vestul țării care poartă acest titlu. Tinerii jebeleni nu au plecat acasă doar cu acest titlul, ci au mai obținut două premii, respectiv Premiul de “Tânăr implicat în comunitate” şi cel de “Lucrător de tineret responsabil”.
Titlul de “Sat european de tineret” este oferit de către guvernanța programului European Youth Village satelor sau comunelor ce își doresc ca prin acest program să facă o schimbare în comunitatea lor, iar pe parcursul anului în care vor purta acest titlu, toate activitățile, proiectele, evenimentele sau acțiunile lor să crească participarea tinerilor și a autorităților în vederea rezolvării unor probleme sau nevoi ale tinerilor din comunitate, cât și îmbunătățirii unor aspecte care-i vizează în mod direct pe tinerii din mediul rural (conform European Youth Village).
Pentru obținerea titlului, tinerii jebeleni din grupul de inițiativă au trecut prin două etape importante: etapa semifinalei, cu prezentare în fața unui juriu la Bran (Brașov) în luna iulie 2023 și etapa finală, care a cuprins o vizită a guvernanței programului European Youth Village la Jebel, în luna august și o nouă jurizare la Aroneanu, județul Iași (Fost sat european de tineret) în cadrul Summit-ului Tinerilor din Mediul Rural, unde și-au prezentat activitatea din ultimele luni și obiectivele de viitor în ceea ce privește comunitatea de tineret din Jebel.
“Gala aceasta a fost despre noi, cei care am spus #PREZENT. Trebuie să realizăm faptul că viitorul nu există fără prezent. Cu toții spunem că tinerii sunt viitorul, dar înainte de toate ei sunt prezentul. Dacă noi, tinerii nu spunem acum prezent implicării, atunci când? Schimbarea începe cu noi astăzi, acum, aici! NOI SUNTEM PREZENTUL!”, declară Raul Lupu, tânăr jebelean premiat la categoria “Tânăr implicat în comunitate”, membru al grupului de inițiativă din comuna Jebel și reprezentant al elevilor.
“Mă bucur foarte mult că echipa mea a primit dovada de recunoaștere a efortului pe care l-am depus cu toții în ultimele luni. Nu a fost ușor, a fost nevoie să ne mobilizăm rapid, am avut și momente descurajante pe parcurs, dar am crezut mereu în tineri. Deși grupul de inițiativă este foarte divers, a dat dovadă de maturitate în realizarea candidaturii, ceea ce cu siguranță a fost un plus în evaluarea acesteia. Satisfacția e cu atât mai mare, cu cât am reprezentat tinerii din Jebel cu succes pentru că titlul este al nostru, al tuturor tinerilor care am participat de-a lungul ultimelor luni la activități”, a menţionat Ionela-Flavia Braica, coordonatoarea grupului de inițiativă din Jebel și câștigătoare a Premiului “Lucrător de tineret responsabil”.
Tinerii prezenți la gală au fost însoțiți de primarul comunei Jebel, Dan Vatriș care este un puternic susținător al mișcării tinerilor din comuna în care acesta a fost învestit ca primar în anul 2020.
“Pentru tinerii din Jebel, dar și pentru toată comunitatea, 2024 se anunță a fi un an plin de activități culturale, sportive, sociale, activități care vor crea oportunități de perfecționare, oportunități de petrecere a timpului liber și de socializare. Comunitatea jebeleană și în special comunitatea de tineri din Jebel, avea nevoie de acest imbold, de acești tineri implicați, care au dovedit că sunt mai mult decât viitorul, în mod cert sunt și prezentul acestei comunități. Suntem o comunitate care ne dezvoltăm încet și sigur pe toate planurile, o comunitate care se integrează în marea comunitate europeană, o comunitate care vine cu energie, idei și perspective noi asupra vieții de zi cu zi. Avem nevoie de implicarea tinerilor în viața politică, administrativă, de implicarea lor în luarea deciziilor, de ideile lor și totodată de energia lor pentru a schimba în bine lumea aceasta. O să închei exact cum au strigat ei pe scenă în momentul înmânării titlului de “Sat European de Tineret 2024”:“JEBELU-I FRUNCEA!” declară pe Facebook primarul Dan Vatriș.
Alături de Jebel (Timiș), titlul de “Sat european de tineret 2024” a mai fost acordat comunelor Peștera (Constanța), Poiana (Galați) și Panaci (Suceava) care poartă titlul încă de anul acesta, 2023.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…