Politica

PNL Timiș acuză Primăria Timișoara că pierde bani europeni. Propagandă ceaușistă, spune Robu

Pornită în ședința de consiliu local, disputa legată de peoiectele europene implementate sau nu cu succes de actuala administrație, respectiv de nivelul fondurilor europene atrase efectiv a fost din nou abordată de conducerea PNL Timiș, respectiv de candidatul formațiunii la un nou mandat de primar, Nicolae Robu. Cel din urmă a vorbit despre propagandă ceaușistă sau goebbelsiană și deapre necesitatea informării cetățenilor.

Robu a vorbit din nou despre proiecte europene lăsate de el doar pentru a fi implementate, dar fără a fi duse la final de “actualii”.

“Ai primit fonduri europene și nu reușești să îndeplinești proiectele atunci ai două posibilități: prima, să te angajezi că le finalizezi pe bani proprii până la finalul anului 2024 și atunci nu ți se iau banii; a doua, să nu te angajezi (că le finalizezi – n.r.) și din start să pierzi acei bani”, a declarat Nicolae Robu.

El a combătut ideea succesului fondurilor europene atrase, anunțată de actuala administrație USR. Ceea ce se anunță de aceasta este propagandă, susține Robu, una care seamănă cu cea practicată pe vremea lui Ceaușescu sau Goebbels, conform fostului primar. Cetățenii trebuie informați continuă Robu.

“Cetățenii trebuie informați. Ceea ce se prezintă public este foarte frumos ambalat, dar nu are nicio legătură cu realitatea”, a declarat, marți, Robu.

Liberalii au făcut, în susținerea lor, și un tabel cu 42 de astfel de proiecte, de “insucces”.

În opoziție, Alin Nica, președintele PNL Timiș, dar și al Consiliului Județean Timiș, susține că instituția pe care o conduce a “rupt” la capitolul fonduri europene.

“Pentru prima dată, Consiliul Județean Timiș a reușit să atragă mai multe finanțări nerambursabile decât Primăria Timișoara. Este o premieră istorică, niciodată nu s-a întâmplat acest lucru, și asta este greu, că un consiliu județean nu este eligibil pentru la fel de multe proiecte ca o primărie așa de mare cum este cea din Timișoara”, a declarat Alin Nica.

Sunt 47 de proiecte cu 1,5 miliarde de lei accesați, spune Nica.

“Proasta gestiune a fost confirmată și azi în ședința comitetul de monitorizare al Programului Regional Vest, când s-a făcut mențiune de situația proiectelor din fostul Program Operațional Regional. Cifrele sunt în linie cu ceea ce se prezenta în urma ședințe din urmă cu o lună. Aceleași proiecte care erau menționate în lista respectivă sunt în pericol de a pierde finanțarea europeană”,  a mai declarat Alin Nica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

7 minute ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

2 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

2 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

6 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

6 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

6 ore ago